Extremiștii, pe val la Universitate
Este clar pentru toți că protestatarii din Piața Universității nu sunt persoane care să facă parte din același grup social, să fie uniți de aceleași nemulțumiri, singurul lucru pe care îl au în comun fiind plăcerea de a socializa și de a face parte dintr-o mișcare care se dorește a revoluționară într-un fel sau altul.
Printre protestarii pașnici, atat cati sunt ei, există și un grup tot mai extins de extremiști care doresc să meargă cu circul până la capăt.
Mergând și mai departe de protestele cu care ne-am obișnuit de ceva timp și care au loc în fiecare seară,, protestarii extremiști propun asedierea Capitalei începând din această seară. Pe rețelele de socializare este distribuit un mesaj care îndeamnă oamenii să-și facă rezerve de mâncare și să-și aducă sacul de dormit pentru că începând de sâmbătă seară se mută cu cățel, cu purcel în Piața Universității, mai exact în fața Teatrului Național. Redau mesajul distribuit ca atare:
“BUCURESTIUL IN ASEDIU! DIN DATA DE 21 SEPTEMBRI 2013 ORE 19.00 VA ROG SA VA PURTATI CORTURI SI SACI DE DORMIT! NU UITATI APA, CEVA SANVISURI SI SA VA INCARCATI CELULARELE! SE RAMANE PESTE NOAPTE IN PIATA UNIVERSITATII - BUCURESTI(TEATRUL NATIONAL). PE 22 VOR VENI DIN TOATA TARA! VINE SOARELE SI LA NOI IN GRADINA! CAND SE SCOALA ROMANUL IN PICIOARE SI MUNTII SE APLEACA IN FATA LUI! UNA E TARA MEA SI AIA E MAMA TUTUROR ROMANILOR! TRAIASCA ROMANIAA...!”
În încercarea de a mobiliza cât mai multe persoane, de a-i face să se simtă parte a ceva mai mare, care depășeste granițele Capitalei, în mesaj este menționat că duminică se vor alătura protestelor și persoane din provincie. Cam greu de crezut dacă este să luăm în calcul că nu prea iese la socoteală nici timpul necesar unei astfel de deplasări, plecand de la premisa ca acesti oameni au un loc unde trebuie să fie luni dimineață și nu vin în București cu gândul de a sta pe perioadă nedeterminată la cort, în Piața Universității.
Rămâne de văzut în ce măsură grupul de extremiști au reușit să convingă protestarii să renunțe la confortul casei lor sau la ieșirea de sâmbătă seară în Centrul Vechi pentru a se alătura acestui demers.