FABULOS! Ce maşină îşi ia Klaus Iohannis
Mercedes-Benz România îi va livra luna aceasta o limuzină S-Klasse președintelui Klaus Iohanni, scrie Ziarul Financiar.
"Nu dorim să oferim informaţii referitoare la acest subiect", au spus reprezentanţii Mercedes-Benz România. Surse ale zf.ro spun, însă, că limuzina ar urma să fie livrată direct de importator. Va fi o versiune normală a S-Klasse, nu un Mercedes-Maybach S, versiunea de superlux a limuzinei germane. Modelul livrat va fi un S500 4Matic cu ampatament alungit, al cărui preţ standard este de 121.000 de euro cu TVA. Licitaţia a fost organizată de către Serviciul de Protecţie şi Pază, iar în "cursă" cu S-Klasse s-au mai înscris atât un dealer Audi cu limuzina A8, cât şi unul BMW ce a candidat cu Seria 7. SPP şi Administraţia Prezidenţială nu au oferit niciun comentariu pe acest subiect până la închiderea ediţiei.
Mercedes-Benz S-Klasse este una dintre cele mai utilizate limuzine din lume pentru şefii de stat. Traian Băsescu, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu au utilizat limuzine Mercedes-Benz S-Klasse.
Pe piaţa locală S-Klasse este cea mai bine vândută limuzină de lux.
Citeşte şi: Klaus Iohannis a ajuns în Croaţia. Se întâlneşte cu mai mulţi oficiali