Facebook pierde tot mai mult teren în favoarea Instagram sau Path
Facebook a început să piardă, lunar, milioane de utilizatori în Statele Unite, Marea Britanie şi alte pieţe mature, în condiţiile în care reţele de socializare precum Instagram sau Path atrag tot mai mult atenţia celor aflaţi în căutarea unor noi platforme online.
Analiştii anticipează că veniturile Facebook au urcat în primul trimestru cu 36%, dar studiile sugerează că expansiunea companiei în Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări europene mari a atins nivelul maxim.
În luna martie, Facebook a pierdut 6 milioane de vizitatori din SUA, reprezentând o scădere de 4% a numărului acestora, potrivit firmei de analiză SocialBakers. În Marea Britanie, numărul utilizatorilor s-a redus cu 4,5%, respectiv cu 1,4 milioane de persoane. În ultimele şase luni, Facebook a pierdut aproape 9 milioane de vizitatori în Statele Unite şi 2 milioane în Marea Britanie.
O tendinţă similară se înregistrează în Canada, Spania, Franţa, Germania şi Japonia, unde Facebook are printre cei mai mulţi utilizatori. Un purtător de cuvânt al Facebook a refuzat să comenteze.
"Problema este că în SUA şi Marea Britanie majoritatea celor interesaţi să se înscrie pe Facebook au făcut-o deja. Intervine plictiseala, când oamenii vor să încerce ceva nou. Facebook se va duce ca MySpace? Riscul este relativ mic, dar nu se poate spune că nu există", a declarat Ian Maude, analist media la Enders Analysis.
Reţele de socializare alternative, precum Instagram, serviciul de partajare a fotografiilor care a atras 30 de milioane de utilizatori în 18 luni, înainte ca Facebook să cumpere compania în 2012, atrag interesul utilizatorilor mai tineri.
Path, o reţea de socializare pentru telefoanele mobile, fondată de un fost anagajat al Facebook, Dave Morin, şi care restricţionează numărul de prieteni la 150, câştigă 1 milion de utilizatori pe săptămână şi a ajuns recent la 9 milioane de persoane.
Facebook creşte rapid în America de Sud, unde numărul vizitatorilor lunari a urcat în martie cu 6% în Brazilia, la 70 de milioane de persoane, potrivit firmei de analiză SocialBakers, ale cărei informaţii sunt folosite de companiile care se promovează pe reţeaua de socializare.
Analiştii de pe Wall Street consideră că veniturile Facebook, de anul acesta, sunt de circa 1,44 miliarde de dolari, în creştere de la 1,06 miliarde de dolari cu un an în urmă. Acţionarii vor fi interesaţi în special de creşterea bazei de utilizatori şi dacă veniturile din publicitate şi-au menţinut ritmul ascendent.