SURPRIZA pregătită de Facebook utilizatorilor! Se vor putea trimite BANI prin chat
Utilizatorii Facebook le vor putea trimite bani prietenilor prin intermediul aplicatiei de chat Messenger, compania lansand un astfel de serviciu care va fi disponibil pentru inceput doar in SUA.
Compania spune ca datele financiare ale userilor sunt criptate si adauga ca acestia pot alege pentru siguranta si un cod PIN cand vor sa trimita bani.
Practic utilizatorii isi pot "lega" detaliile card-ului de contul din aplicatia de chat Messenger si pot sa trimita bani prietenilor direct din "fereastra" de chat.
In functie de banca cu care se va lucra, banii vor fi propriu-zis transferati intr-un interval cuprins intre o zi si trei zile. Ideea principala este insa simplitatea: transferul de bani sa fie la fel de usor precum chat-ul.
Facebook se alatura altor companii care au lansat servicii ultra-rapide de transfer peer-to-peer. Facebook si-a obligat utilizatori mobili sa foloseasca aplicatia Messenger pentru chat, iar acum a ajuns sa aiba jumatate de miliard de utilizatori.
Serviciul este in prezent valabil doar pentru carduri de debit si nu pentru cele de credit sau pentru debit prepay.