Facilităţi pentru persoanele cu credite restructurate, soluţie a Guvernului pentru consum

| 24 ian, 2014

Guvernul vrea să stimuleze consumul prin reducerea cu până la 350 de lei a impozitului la persoanele cu venituri sub medie care obţin de la bancă restructurarea creditelor, dar numai în condiţii stabilite de stat, cu prelungirea scadenţei până la doi ani, se arată într-un proiect obţinut MEDIAFAX.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat în mai multe rânduri că Guvernul Ponta lucrează la un program de stimulare a consumului, care să susţină creşterea economică din acest an.

Ministerul Finanţelor vrea să reglementeze condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o restructurare pentru ca debitorul să beneficieze de credit fiscal, deşi proiectul de act normativ nu prevede vreo obligativitate pentru instituţiile de credit.

"Prezentul mecanism poate fi aplicat de instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit, persoane juridice străine, instituţiile financiare nebancare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare străine, înscrise în Registrul general, denumite în continuare împrumutători, care optează pentru restructurarea creditelor, potrivit condiţiilor stabilite în normele interne şi cu respectarea cerinţelor prevăzute la punctul 3", se spune în proiectul de OUG.

Statul limitează, însă, accesul populaţiei la un astfel de mecanism prin introducerea unui plafon privind venitul debitorului, care nu poate depăşi venitul net mediu pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre acestea restricţionând aplicarea doar la credite fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.

Operaţiunea trebuie să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate, dar nu cu mai mult de 500 lei ori echivalentul în lei aferent valutei în care a fost acordat ori la care este indexat creditul, a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului aferente creditului supus restructurării, pentru o perioadă de cel mult doi ani.

Banca trebuie să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată, adică cel mult doi ani.

Totodată, suma reprezentând reducerea ratelor şi ulterior preţul finanţării aferent acesteia urmează să fie distribuite uniform pe o durată echivalentă cu cea pentru care a fost acordată diminuarea ratelor de plată, începând cu data de la care nu mai operează amânarea rambursării.

"Rata dobânzii aferentă obligaţiilor de plată amânate nu poate fi mai mare decât rata dobânzii prevăzută de contract la data solicitării acordării restructurării. Împrumutătorul nu poate majora rata dobânzii sau alte costuri aferente finanţării şi nici impune alte costuri, altfel decât era prevăzut în contract la data solicitării restructurării", se mai spune în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Restructurarea poate fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică determinată anterior.

Guvernul va acorda persoanelor care primesc acest tip de restructurare un credit fiscal sub formă de reducere a impozitelor de plată cu cel mult 350 de lei, dar este neclar momentul în care această facilitate începe să opereze.

"Contribuabilii, persoane fizice care realizează venituri prevăzute la art. 41 lit. a, b, e şi f (activităţi independente; salarii; pensii; activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură- n.r) titulari ai unor contracte de credit supuse restructurării, conform OUG, beneficiază de reducerea impozitului pe venit cu o sumă de până la 350 lei, în limita creşterii ratei de credit, ca urmare a restructurării, dar nu mai mult decât impozitul pe venit datorat", se spune în proiectul de ordonanţă.;

Metologia acordării creditului fiscal pe fiecare categorie de venit se va stabili prin norme aprobate prin Hotărâre de Guvern.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ