Familia Băsescu – Udrea intră puternic în campania agricolă de anul acesta
Firma Elenei Udrea a luat în arendă terenurile Ioanei Băsescu și deja a depus actele la APIA pentru subvenţia agricolă, pentru sutele de hectare pe care le au de cultivat. Elena Udrea ne povestește cum căuta, împreună cu fiica preşedintelui, oportunităţi de investiţii în terenuri agricole, iar Traian Băsescu împărtăşeşte lecţii de viaţă la conferinţa agricultorilor.
Elena Udrea a înființat o societate comercială, AgroGreen Nana, care a facut cerere pentru a lucra în arendă cele 290 de hectare ale familiei Băsescu. “Am decis să investesc banii în agricultură, o fac cu specialişti şi lucrez şi pământul Ioanei Băsescu, e un semnal bun”, a spus, joi, Udrea despre cum ea și Ioana Băsescu “am decis să continuăm împreună” afacerile în agricultură. Elena Udrea a povestit cum au căutat împreună terenuri bune pentru investiție, au găsit oportunitatea la Nana, iar cum banca nu i-a acordat credit șefei PMP, pentru că venitul de deputat nu acoperea garanţia, “în felul acesta l-a cumpărat Ioana Băsescu”.
Totuși, parcă terenurile de la Nana erau, de facto, interesul și proprietatea lui Traian Băsescu, nu ale fiicei sale. “Pe terenul meu acum a plătit Ioana impozit, i-am transferat eu nişte bani”, asta declara președintele luna trecută. În noiembrie, Traian Băsescu însuși spunea: “Confirm că eu am convins-o să facă acest lucru, pentru că mi-am dorit eu să cumpărăm pământ. Creditul este luat de Ioana, pentru că eu nu m-am încadrat să iau o asemenea sumă” și “Îmi doresc să trec terenul pe numele meu, pentru că îmi doresc să fiu fermier”.
Cu cine din famila Băsescu a pus la cale Elena Udrea investiţia în agricultură, cu Traian sau cu Ioana? Și, mai departe, care este natura relațiilor dintre Udrea şi familia Băsescu? În mod evident, există o relaţie ambiguă de afaceri, pe care Elena Udrea ar trebui să o clarifice. Mai există şi o relaţie de natură politică, preşedintele fiind patronul spiritual sau dirigintele partidului Elenei Udrea. Şi mai există şi o relaţie personală: Elena Udrea este colegă de partid cu una dintre fiicele preşedintelui, parteneră de afaceri cu cealaltă şi îşi face poze pe plajă cu Traian şi cu doamna Băsescu, jucându-se în nisip cu Cristi Preda.
Agricultura a devenit temă de campanie în 2014 pentru Traian Băsescu, care dădea sfaturi, joi, la Conferinţa Naţională a Agricultorilor, că “în viaţă trebuie să faci două lucruri, să ai copii şi să ai pământ”. Președintele se prezintă acum cu făţărnicie în calitatea de “mic agricultor”, când familia sa are în realitate 290 de hectare la Nana, o moşie în toată regula, pe care adevăraţii mici agricultori nu ar avea nici o şansă de a lua un credit, ca să o cultive măcar. Când a fost agricultura o prioritate pentru guvernele președintelui, când subvențiile întârziau cu lunile, iar crescătorii de animale protestau în fața Palatului Cotroceni? Când Băsescu se urca pe piedestal și le vorbea la portavoce?
Cultivarea terenurilor este o metaforă bună pentru evoluția tandemului Băsescu-Udrea, care întotdeauna au cules împreună ce au semănat și au împărțit împreună roadele – politice, economice și altele. Iar agricultura nu a devenit temă de campanie în mod real, cu strategii și idei noi, ci doar ca pretext pentru Traian Băsescu să ne arate că Elena Udrea face parte din famiglia sa.