Familia studentei decedate în accidentul aviatic din Apuseni a fost despăgubită cu aproape 300.000 euro

| 25 mai, 12:45

OMNIASIG Vienna Insurance Group a anunţat că, în cadrul dosarului de daună deschis ca urmare a producerii tragicului accident aviatic din munții Apuseni din 20 ianuarie 2014, compania a achitat despăgubirea pentru decesul studentei Aura Ion, în baza poliţei de asigurare de accidente a personalului navigant şi a pasagerilor deţinută de Școala Superioară de Aviație Civilă, se arată într-un comunicat al companiei.

"Plata despăgubirii cuvenite conform sumelor asigurate prevăzute în poliţa de asigurare în vigoare la momentul accidentului s-a făcut imediat după ce toate documentele de succesiune necesare au fost depuse la dosar de către moștenitorii legali ai Aurei Ion.

Ca urmare a aceluiași accident aviatic, OMNIASIG VIG a efectuat în luna mai a anului trecut plata despăgubirii cuvenite conform poliței de asigurare și pentru decesul pilotului Adrian Iovan", se mai arată în comunicatul Omniasig.

Citeşte şi:  Accident Apuseni: Anchetatorii au ajuns la peste 2.300 de ore de audieri

"Acum s-au decis să ne facă plata pentru că am dat un comunicat prin care anunţam că îi dăm în judecată şi pe ei şi pe şcoala de aviaţie pentru nerespectarea obligaţiilor din poliţă. Cam asta-i povestea. Nu-i vorba de sumă, ci de termene şi de actele pe care ei ne obligau să le semnăm şi nu aveam nicio obligaţie să le semnăm. Comunicatul asta ar fi trebuit să apară în ianuarie, atunci am depus toata documentatia. Din punct de vedere legal, ei sunt în întârziere. Este suma care a fost stipulată şi care a fost plătită şi familiei Iovan, 287.000 (de euro n.red.). Suma este împărţită la membrii familiei, succesorii ei", a declarat sora Aurei Ion.

În data de 20 ianuarie 2014, un avion de tip Britten - Norman Islander (BN 2) cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine.

În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul şi o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Elias. Medicii erau transportaţi la Oradea, unde urmau să participe la o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion - o tânără, ofiţer-student - şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic.

Deocamdată, procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.



loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ