Fechet: Populaţia de urs brun, scăpată de sub control
Ministrul mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri, după tragedia în urma căreia o tânără a fost ucisă de un urs, în timpul unei drumeţii, că populaţia de urs brun în România este scăpată de sub control, iar relocarea lor nu reprezintă o soluţie.
Ministrul a precizat că în opinia sa, urşii care se apropie de comunităţile umane trebuie să fie gestionaţi prin eutanasiere sau împuşcare şi a anunţat că va propune printr-un ordin majorarea cotelor de recoltare, la un număr de 500 de exemplare, actualul număr, de 220 de exemplare, fiind insuficient. Premierul Marcel Ciolacu anunţă sesiune extraordinară pentru modificarea legislaţiei, după tragedia tinerei ucise de urs. El a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului şi cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis şi a ţinut să precizeze că nu va fi dat liber la împuşcat urşii pe teritoriul României, fiecare cum dorim ci vor fi abordate zonele cu riscuri mari. Ciolacu a mai arătat că din discuţiile cu cei din domeniu, este o aglomeraţie de urşi, în anumite zone, pentru că nu mai au mâncare suficientă şi de aceea coboară.
”După ce o să avem toate informaţiile puse cap la cap, va trebui foaret reprede să tragem concluziile şi să venim cu soluţii care să respecte ceea ce am spus încă in prima zi de când am venit în minister, şi anume că viaţa omului ar trebui să aibă întotdeauna prioritate şi nimic nu poate fi mai important. Înţelegând că, orice măsuri am lua, nimeni nu poate garanta că astfel de tragedii nu se pot întâmpla în viitor”, a spus ministrul Mediului, într-o intervenţie la Digi 24, despre tragedie din urmă cu o zi, când o tânără a fost ucisă de urs în timp ce se afla într-o drumeţie pe Jepii Mici.
Mircea Fechet a precizat că în opinia sa, dincolo de alte măsuri complementare, ar trebui să gestionăm acele exemplare care ajung în comunităţile locuite şi care pun viaţa omului în pericol, fie că discutăm de un municipiu mare din România, precum Ploieşti sau un sat de munte din judeţul Alba.
”Eu cred că atunci când ursul se apropie de comunitate şi riscă să intre şi să pună în pericol viaţa omului trebuie intervenit de urgenţă. Relocarea urşilor nu reprezintă o soluţie. Am vorbit cu administratorii fondului cingetic pe raza căruia s-a produs tragedia de ieri care mi-au spus că îîn ultimul an au relocat aproximativ 100 de exemplare de urs, în alte fonuri cinegetice. Cu alte cuvinte, am mutat problema dintr-o localitate în alta şi nu am rezolvat-o”, a explicat ministrul.
Fechet a menţionat că vor exista multe dezbateri în societate pe această temă, dar el are obligaţia de a face aceşti paşi şi a veni cu această propunere ca urşii care se apropie de comunităţile umane, la o distanţă pe care o vor stabili specialiştii, să fie gestionaţi prin eutanasiere sau împuşcare, pentru că nu există alte soluţii.
”Există mai multe studii, ultimul evideniază o populaţie de aproximativ 8.000 de exemplare de urs brun în România. Mai avem încă un alt studiu în desfăşurare. Dincolo de ceea ce ne va spune acest studiu, un lucru e cert, populaţia de urs brun în România este scăpată de sub control. În mod evident conflictele devin din ce în ce mai dese, pagubele din ce în ce mai dese”, a arătat Mircea Fechet.
Întrebat ce cote de recoltare va propune, ministrul Mediului a răspuns: ”Ordinul pe care îl voi propune, în continuarea ordinului vechi, unde nu am putut să avem mai mult de 220 de exemplare, voi propune o cifră mai mare. Avem suficiente informaţii ca să constatăm că ordinul vechi a fost insuficient. Sunt convins că instituţiile avizatoare vor concluziona (..) că putem să avem un număr mai mare. Eu cred că trebuie să ne apropiem de cifra propusă de fostul ministru, de aproximativ 500 de exemplare”.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x