Femeile din PSD au cerut să pice noi capete. Dragnea: E un puști obraznic
Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că duminică, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, va solicita în numele organizaţiei pe care o reprezintă sancţionarea dură, potrivit Statutului partidului, a europarlamentarului Cătălin Ivan ca urmare a afirmaţiilor acestuia la adresa colegelor sale de partid Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă.
'O altă decizie pe care am luat-o este aceea de a cere mâine (duminică - n.r.) Comitetului Executiv al PSD să ia o atitudine şi o poziţie fermă de sancţionare a lui Cătălin Ivan, care, prin afirmaţiile publice, fără a exista o discuţie în cadrul partidului, a atacat două dintre colegele noastre, pe Gabriela Firea şi pe Viorica Dăncilă, care şi-au făcut pe deplin datoria ca şi acţiune politică. Organizaţia de femei a PSD solicită sancţionarea lui Cătălin Ivan, iar acest lucru va fi propus mâine, din nou, din partea noastră în cadrul Comitetului Executiv Naţional', a declarat preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate la finalul Comitetului Executiv Naţional al organizaţiei.
Întrebată ce sancţiune va fi propusă în cazul lui Cătălin Ivan, Rovana Plumb a spus: 'Comitetul Executiv al partidului va fi cel care va decide. Propunerea noastră este de a fi sancţionat dur, conform Statutului'.
"Cătălin Ivan este un puşti obraznic, cu cheiţa întoarsă de Vanghelie, şi care din păcate nu a reuşit să înţeleagă ce a început în PSD. În PSD a început un proiect de reformă profundă care va face din acest aprtid cel mai modern partid din România", a spus la rândul său Liviu Dragnea.
El a arătat că nimeni din PSD nu mai acceptă "să se trezească câte un vorbitor pe la televizor şi să atace pe cineva din partid".
"Faptul că şi-a permis să atace colege de-ale noastre – e ceva inacceptabil", a mai spus Dragnea, care a arătat că CExN se va pronunţa duminică în privinţa sancţionării acestuia.
Cătălin Ivan şi Gabriela Firea au avut un schimb de replici într-o emisiune a Antena 3, contrazicându-se pe tema propunerii preşedintelui executiv al PSD Liviu Dragnea de separare a poziţiilor executive de cele politice.
Europarlamentarul a avut şi o postare pe pagina sa de Facebook referitoare la posibilitatea ocupării funcţiei de şef al grupului eurodeputaţilor - pe care încă o deţine - de către Viorica Dăncilă