Fenechiu ar plănui demisia din Parlament pentru a tergiversa sentinţa în dosarul Transformatorul
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, ar plănui să-şi dea demisia din Parlament pentru a amâna decizia judecătorilor în dosarul "Transformatorul", în care este inculpat, urmând "modelul lui Dan Voiculescu", potrivit unor surse liberale citate de Evenimentul Zilei.
Relu Fenechiu este acuzat că a cumpărat transformatoare vechi pe care le-a vopsit şi vândut la Electrica Moldova. Prejudiciul se ridică la peste 6 milioane de lei.
"Decizia mai poate fi amânată câteva zile, pe fondul unor tertipuri ale avocaţilor săi. Însă, în principiu, instanţa se va pronunţa în curând, mai ales având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție este foarte cunoscută pentru rapiditatea cu care judecă procesele, dar şi datorită verdictelor deloc blânde.
Pe acest fond, surse liberale au declarat pentru EVZ că, inspirat de Dan Voiculescu, Relu Fenechiu plănuieşte să-şi dea demisia din Parlament. Astfel, dosarul său ar urma să fie trimis de la Înalta Curte la Tribunalul Iaşi, într-o încercare de a trage de timp", scrie analistul Dan Andronic, într-un editorial pe evz.ro.
În plus, Relu Fenechiu nu a dezminţit aceste informaţii, a mai spus Andronic, la România TV.
Dan Voiculescu a demisionat, recent, din Parlament "pentru că există un dosar în justiţie în care am fost implicat, am luat decizia ca de azi să renunţ la imunitatea parlamentară, asfel încât justiţia să îşi facă treaba. Demisionez din Senat". Parlamentarii, însă, nu beneficiază de imunitate împotriva condamnării la închisoare.
Presa a speculat, atunci, că Voiculescu a luat această decizie pentru a amâna sentinţa în dosarul în care este judecat, întrucât, după publicarea demisiei în Monitorul Oficial, instanţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligată să-i trimită dosarul penal spre judecare la Tribunalul Bucureşti.