Fenechiu caută bani pentru CFR Călători. O soluţie ar fi privatizarea

| 03 iul, 2013

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, afirmă că situaţia CFR Călători este una "foarte proastă", iar compania de stat, cu datorii foarte mari, are nevoie de o recapitalizare, operaţiune care ar putea presupune inclusiv privatizarea operatorului feroviar.

Ministrul Transporturilor a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că situaţia companiei este "foarte proastă", datoriile sunt "uriaşe", iar CFR Călători nu poate fi revitalizată fără susţinere externă. CFR Călători are pierderi de aproape 1 miliard de lei şi datorii de peste 1 miliard de lei la nivelul anului trecut.

Primele măsuri luate, în lipsa posibilităţii extinderii activităţii, au fost retragerea de pe secţiile neprofitabile şi licitarea acestora către companii private, până în prezent fiind atribuite cinci secţii, potrivit sursei citate.

"Va trebui să găsim o soluţie de ajutor financiar pentru CFR Călători. Propunerea pe care o voi face Guvernului va fi readucerea subvenţiei la valoarea din 2011, plata facilităţilor restante către CFR Călători şi o recapitalizare a acestei companii. Dacă nu există soluţii în buget pentru recapitalizare, voi propune un credit pentru această companie, pentru a o aduce pe linia de plutire, în paralel cu eficientizarea activităţii. Eficientizarea activităţii, deocamdată, din cauza faptului că nu avem posibilitatea achiziţionării unor rame performante, va însemna doar ieşirea de pe secţiile pe care avem cele mai mari pierderi. După aceea avem două variante: ori o recapitalizare anul viitor, împreună cu accesarea unor fonduri europene, pentru achiziţionarea de rame performante, ori găsirea unei soluţii de privatizare sau asociere cu o capitalizare privată a acestei companii", a afirmat Fenechiu.

El a adăugat că acestea sunt soluţiile pe care le va propune Guvernului în această vară, când va trebui luata o decizie pe termen mediu şi lung pentru CFR Călători.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ