Update: Fenechiu: GFR a câştigat CFR Marfă. GFR va plăti 202 milioane de euro integral

| 20 iun, 2013

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat joi că firma lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Român, singura rămasă în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, a fost declarată câştigătoare. Preţul oferit a fost de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi şi-au asumat investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu, a anunţat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

"După şapte ore de negocieri, a ieşit fumul alb", a spus ministrul Fenechiu. GFR a oferit pentru pachetul majoritar 202 milioane de euro, cu 22 de milioane de euro mai mult decât era minimul anunţat de Guvern.

Grupul Feroviar Român va plăti integral preţul, după ce ministerul a respins cererea de plată în rate, iar contractul va fi semnat cel mai probabil săptămâna viitoare.

Potrivit ministrului de la Transporturi, preţul oferit de GFR pentru 51% din acţiunile companiei CFR Marfă este de circa 202 milioane de euro şi va fi achitat integral. Pe de altă parte, GFR îşi asumă investiţii de aproximativ 900 milioane de lei în CFR Marfă, a precizat Fenechiu.

Şeful de la Transporturi a explicat că GFR a depus, miercuri, o ofertă care, în urma analizei a fost declarată conformă, însă, la analiza ofertei financiare s-a constatat că investitorul a făcut o propunere de plată în rate a acestei sume.

"Vreau să vă precizez că, prin contractul pe care şi l-au asumat, şi-au asumat plata integrală, aşa încât apărea o neconcordanţă între contractul asumat şi propunerea financiară pe care ai au făcut-o. Le-am solicitat o clarificare prin care să se decidă dacă renunţă la posibilitatea plăţii în rate sau doresc să-şi menţină în continuare această plată şi nu sunt de acord cu plata integrală. Au fost de acord şi şi-au asumat în scris că renunţă la solicitarea pentru plata în rate, astfel încât Comisia a decis că această companie, GFR, este declarată învingătoare în această procedură. Practic, GFR şi-a asumat că va plăti integral. Plata în rate a fost singura condiţie pe care GFR a cerut-o şi noi nu am fost de acord cu ea", a spus acesta.

Potrivit lui Fenechiu, tranzacţia realizată s-a ridicat la circa 400 de milioane de euro, în condiţiile în care preţul oferit de GFR pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de 904.980.000 lei, adică aproximativ 202 milioane de euro. În plus, GFR va investi în următoarea perioadă circa 200 milioane de euro (900 de milioane de lei) în compania CFR Marfă, plus alte 1,5 milioane de euro în mediu.

"Sperăm ca în viitorul apropiat să putem semna contractul de privatizare şi sperăm ca această companie să devină o companie profitabilă, o companie fanion pentru România. (...) Termenul pentru a arăta banii este, conform documentaţiei de achiziţie, maximum două luni de la semnarea contractului. Semnarea contractului cred că va avea loc săptămâna viitoare", a precizat ministrul Transporturilor.

În ceea ce priveşte contestaţiile depuse de OmniTRAX şi Transferoviar Grup, Relu Fenechiu a arătat că, potrivit opiniilor juridice ale consultanţilor ministerului, acestea nu au o bază pentru a putea fi luate în calcul.

"Timpul scurt a fost impus tuturor companiilor şi a fost impus de la începutul privatizării. Nu e un motiv pentru anularea procesului", a spus el.

Fenechiu a admis că există o discuţie privind monopolul pe care GFR îl va avea pe piaţă după preluarea CFR Marfă, în condiţiile în care acum compania are o cotă de piaţă ce depăşeşte 30%, însă situaţia urmează să fie analizată de Consiliul Concurenţei, care va lua o decizie în acest sens.

Ministrul a dat asigurări că va fi făcut public contractul de privatizare.

"Contractul va fi făcut public. Singurele lucruri care nu sunt publice sunt documentele din perioada unei achiziţii. Am dorit să vă aduc şi oferta financiară, dar mi-au spus consultanţii noştri că este un document confidenţial, dar eu vi l-aş fi adus'', a adăugat Relu Fenchiu.

Întrebat dacă ia în considerare posibilitatea ca GFR să nu plătească, şeful de la Transporturi a răspuns: ''Iau în considerare că avem 10 milioane de euro, plus un cont escrow".

"Nu cred că este cineva care îşi doreşte să piardă aceşti bani. Eu nu pot să acuz un om care vine cu o scrisoare de garanţie bancară de 10 milioane de euro, un om care mai are circa 9.000 de angajaţi şi o cotă de piaţă de peste 30% de transport de marfă în România şi nu pot să îl întreb dacă este sigur că îmi va da banii peste două luni. Aşa ceva nu se face. Sunt convins că cel care a cumpărat CFR Marfă nu a cumpărat această companie şi nu a dat atâţia bani pe ea pentru a trimite oameni acasă. Valoarea oferită pe companie este mult mai mare decât valoarea activelor companiei, de aceea eu vă garantez că cel care a cumpărat această companie a luat-o să o dezvolte şi nu să o taie la fier vechi, aşa cum am auzit mari specialişti", a încheiat ministrul Relu Fenechiu.

Grup Feroviar Roman şi Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH & Co KG au depus oferte preliminare, neangajante şi comentarii asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, conform Anunţului şi Dosarului de Prezentare. Miercuri, asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz GMBH & Co KG a decis să stopeze demersurile de achiziţionare a pachetului majoritar al CFR Marfă şi a anunţat că va contesta procedura de privatizare.

Şi americanii de la OmniTRAX au anunţat că vor contesta acest proces, după ce compania a fost respinsă de Comisia de privatizare a MT pe motiv că s-a constatat că plicul depus nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, necesare la acea etapă. Ei au motivat că au solicitat în mod repetat prelungirea perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informaţiilor şi pentru formularea ofertei.

GFR exploateaza un parc de 8.000 de vagoane si 260 de locomotive.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ