Fenegrup

L-am căutat atunci întreaga zi să ne spună despre ceea ce s-a întâmplat. A fost de acord într-un târziu să vorbească la Ultima oră, doar telefonic însă. Răspunsul lui de atunci m-a uimit, mi-a rămas în minte și îmi reapare de câte ori subiectul în discuție este fostul ministru al Transporturilor.

Știu că l-am împins destul de tare în seara aceea, atât eu cât și Corina Drăgotescu, dar Relu Fenechiu a negat cu vehemență orice informație. La un moment dat, Corina l-a întrebat apăsat despre întâmplare, amintindu-i de alte minciuni ale politicienilor. Atunci am auzit, pronunțat cu emfază, rar și apasat pe fiecare cuvânt : “Corina, nu uita! Vorbești cu Relu Fenechiu!” Știu că mi-am mușcat buzele să nu râd. Atât de mare era discrepanța dintre poziționarea publică a fruntașului liberal și imaginea pe care și-o construise în politică.

Mai târziu, aveam însă să înțeleg că mă înșelam. Relu Fenechiu era și este într-adevăr un om puternic în gruparea sa. E parte la orice decizie a partidului, e constant în apropierea lui Crin Antonescu, diriguiește tot ce înseamnă decizie politică în zona Moldovei. Ba chiar are anvergura pentru a susține un proiect de genul unei autostrăzi între Transilvania și Moldova. Asta în paranteză fie spus, e un proiect pentru care multă lume l-ar vota.

Dar Relu Fenechiu și-a arătat puterea atunci când s-a impus ministru în ciuda tuturor avertismentelor primite de la UE și de la Președinție. Înclin să cred că fără el, guvernul Ponta s-ar fi construit greu înspre deloc. Niciun liberal nu ar fi avut curajul să-i spună că le stă în cale. Iar Ponta l-a înghițit pe nemestecate pentru că era ultimul scandal de care ar mai fi avut nevoie în coaliție. Nu uitați că atunci s-a negociat până la ruperea Uniunii, mai ales că premierul a tăiat pe șest mai tot ce era important prin ministerele liberalilor. Așa a ajuns Relu doar ministrul trenurilor.

Doar că ambițiile și banii lui Fenechiu sunt acum pe cale să-i îngroape pe toți. În primul rând pe premier care are obligația să și-l asume, ca și pe ceilalți revocați din guvernele sale. Toate numirile în Guvernul României sunt responsabilitatea prim- ministrului. El e cel care trebuie să urmărească și efectele pe termen lung ale actelor sale. Victor Ponta e un om curajos, care de multe ori merge înainte sperând că soluția i se va arăta pe parcurs. Nu e cazul aici, unde s-a izbit violent de zid.

De neînțeles și atitudinea la aflarea deciziei. De ce nu a anunțat Ponta apăsat că cere revocarea lui Fenechiu? Ce-i datorează lui sau liberalilor de s-a purtat cu mănuși? De ce această loialitate care nu-i folosește? Mi-e teamă că premierului îi e mai dragă coaliția și parteneriatul cu liberalii, decât măsurile care fac o societate să funcționeze.

Crin Antonescu ne-a dat încă o dată măsura viitorului președinte al României. Nu poate asuma nicio vinovăție, nu vede nicio culpă în propria ogradă. Ba mai mult, spre deosebire de Ponta nici nu iese în fața jurnaliștilor pentru a răspunde la câteva întrebări. Reacția șefului Senatului, a co-președintelui Uniunii s-a consemnat într-o intervenție telefonică la Antena3, de unde înțelegem că Băsescu e de vină.

Nu știu cât și până unde poate duce domnul Antonescu discursul împotriva unor instituții ale statului. De la gradul său de popularitate orice discurs de acest tip e distrugător. Ce fel de Românie vrea să moștenească? Cum va putea ca președinte să-i reunească pe români și să le dea încredere? Sau poate vrea să fie jucător și atunci trebuie să o știm.

În fine, salutări și marilor bărbați din PNL, care în momentul crizei au dispărut. Să nu apară niciunul dintre voi la partid, la o televiziune, oriunde, să dea un răspuns? Să ne spună că au pregătit un ministru înlocuitor, că dincolo de orice își fac treaba și guvernarea merge mai departe. Și se spune că voi conduceți România...

Cam așa arată grupul lui Fene. În ceea ce-l privește, îi mai rămâne un grad de judecată unde își poate arăta nevinovăția. Până atunci, poate face un gest de bărbat politic, invitându-i pe toți cei din jurul său să respecte decizia justiției și instituțiile statului. E minimul pe care-l mai avem noi ca societate și locul de unde se mai poate construi câte ceva.