FENOMEN astronomic inedit care se va produce astăzi

| 31 iul, 08:00

Un fenomen astronomic inedit, denumit "Lună albastră", se va produce astăzi informează site-ul cnn.com.

Fiecare lună calendaristică include o noapte cu Lună plină, dar, întrucât ciclul lunar şi anul calendaristic nu sunt chiar perfect sincronizate, la aproximativ fiecare trei ani, o lună calendaristică include două nopţi cu Lună plină.

Satelitul natural al Terrei nu va avea o nuanţă albastră pe 31 iulie, denumirea fenomenului având legătură doar cu apariţia a două Luni pline în decurs de 31 de zile.

Totuşi, Luna apare uneori învăluită într-un halou albastru, însă acest fenomen se produce doar atunci când în atmosfera terestră există cantităţi mari de fum şi de particule, precum cele care provin din erupţii vulcanice uriaşe.

Aşa s-a întâmplat în 1883, când vulcanul Krakatoa a erupt, ejectând în atmosferă atât de multă cenuşă, încât Luna a avut o tentă azurie timp de mai mulţi ani, noapte după noapte.

Cel mai recent, satelitul natural al Terrei a părut învăluit într-o nuanţă albastră pe cerul din Edinburgh, Scoţia, în septembrie 1950. Potrivit astronomului Robert Wilson de la Observatorul Regal din Marea Britanie, fenomenul a fost produs de faptul că Luna era umbrită de un număr mare de nori denşi care conţineau cantităţi mari de fum şi microparticule, ce proveneau de la incendii de pădure din provincia Alberta din Canada. Acele particule au traversat Oceanul Atlantic şi au staţionat o vreme deasupra Scoţiei, generând astfel un spectacol astronomic.

Acest fenomen astronomic se va produce din nou în ianuarie 2018.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ