Finanţele schimbă iar legile fiscale. Se modifică normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal
Ministerul Finanțelor a pus joi după amiază în dezbatere publică proiectul de modificare a Normelor metodologice ale Codului Fiscal, ca urmare a intrării în vigoare a mai multor legi care au necesitat corelări legislative.
În esență, documentul cuprinde prevederi referitoare la impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, taxa pe valoarea adăugată (TVA), accize și alte taxe speciale, dar și impozite și taxe locale.
Codul fiscal a cunoscut nu mai puțin de 120 de modificări/ completări în primele trei luni ale anului, potrivit unei statistici realizate de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.
Pentru o aplicare unitară a noilor prevederi în vederea clarificării acestora, precum și pentru asigurarea unei abordări corecte a legislației fiscale, era necesară actualizarea normelor pentru aplicarea Codului fiscal.
Principalele modificări vizează:
Impozitul pe profit:
- revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate, potrivit legii;
- introducerea unor precizări referitoare la aplicarea Capitolului III1 - Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, în legătură cu limitarea cheltuielilor cu dobânzile.
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:
- actualizarea referințelor la noul plafon de 1.000.000 euro;
- clarificarea luării în considerare a contractelor pentru care a intervenit suspendarea , potrivit legii, în stabilirea numărului de salariați;
- posibilitatea de a opta pentru aplicarea prevederilor Titlului II -Impozitul pe profit din Codul fiscal, în cazul în care o microîntreprindere îndeplinește condiția privind subscrierea unui capital social de cel puţin 45.000 lei și are cel puţin 2 salariaţi, în sensul că opțiunea poate fi exercitată în cursul oricărui trimestru ulterior datei de 1 aprilie 2018, care reprezintă data intrării în vigoare a acestei prevederi.
Impozitul pe venit și contribuții sociale:
a) noul mecanism de stabilire a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale inclus în declarația unică:
- aplicarea sistemului de autoimpunere;
- modul de efectuare a plăților privind obligațiile fiscale, respectiv impozit pe venit și contribuții sociale pentru care termenul de plată este data de 15 martie a anului următor celui de realizare a veniturilor;
- calculul bonificațiilor la plata obligațiilor fiscale cu anticipație, până la termenul de plată al acestora;
- eliminarea plăților anticipate ale impozitului pe venit și contribuțiilor sociale în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
- ajustarea normei anuale de venit de către contribuabil care obțin venituri din activități independente și cedarea folosinței bunurilor;
- obligațiile contribuabililor persoane fizice în legătură cu stabilirea venitului net anual din activități agricole pe bază de norme de venit;
- exemplificarea modului de încadrare a veniturilor, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală, în plafonul reprezentând nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, pentru stabilirea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale pentru anul 2018, în contextul noului sistem de contribuții sociale;
- în contextul noului sistem de contribuții sociale, exemplificarea modului de încadrare a veniturilor în plafonul reprezentând nivelul a 12 salarii minime brute pe țară pentru stabilirea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură și piscicultură, asocieri cu persoane juridice, cedarea folosinței bunurilor, investiții și din alte surse;
b) susținerea entităților nonprofit:
- condițiile în care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru direcționarea cotei de 2% din impozitul datorat, atât pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii cât și a unităților de cult și respectiv, pentru acordarea de burse private sau a entităților; condițiile în care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru direcționarea cotei de 3,5% din impozitul datorat către entitățile nonprofit și unitățile de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați în condițiile legii;
- exercitarea opțiunii, ca direcționarea cotei de 2% sau de 3,5%, după caz, din impozitul pe venit datorat, să se efectueze de către plătitorul de venit, aceasta fiind valabilă pentru o perioadă de cel mult 2 ani fiscali consecutivi, pentru veniturile din salarii, drepturi de proprietate intelectuală sau obținute în baza contractelor de activitate sportivă;
c) alte măsuri:
- reglementarea regimului fiscal al veniturilor obținute în baza contractelor de activitate sportivă definite prin Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în sensul introducerii sistemului de reținere la sursă a impozitului și a contribuțiilor sociale;
- reglementarea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală într-o categorie distinctă de venituri pentru care se aplică regimul de reținere la sursă a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale;
- eliminarea obligației de înregistrare la ANAF a contractelor de închiriere;
- introducerea unui capitol nou, capitolul VIII ”Contribuția asiguratorie pentru muncă”, prin care se aduc clarificări referitoare la contribuabilii care datorează contribuția asiguratorie pentru muncă, precum și la veniturile pentru care se datorează contribuția;
Taxa pe valoarea adăugată:
- detalierea regulilor aplicabile din punct de vedere al includerii în sfera TVA și al exercitării dreptului de deducere a taxei pentru operațiunile de cercetare – dezvoltare, având în vedere pricipalele situații ce se pot întâlni în practică;
- introducerea prevederilor din care rezultă cu claritate faptul că organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe sunt persoane impozabile din perspectiva TVA. În ceea ce privește regimul TVA aferent colectării remunerației compensatorii pentru copia privată, se clarifică regulile aplicabile, atât pe relația titularii de drepturi de autor - organism de gestiune colectivă, cât și pe relația organism de gestiune colectivă - utilizator de drepturi de autori, în sensul că această remunerație nu reprezintă contrapartida unei prestări de servicii în sfera TVA.
Accize și alte taxe speciale
- Corelarea prevederilor din normele metodologice referitoare la autoritățile competente care efectuează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați şi a importatorilor autorizați, cu prevederile din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;
- acordarea dreptului de a beneficia de scutire de la plata accizelor pentru produsele accizabile achiziționate pentru/sau în numele forţelor NATO și pentru achizițiile efectuate de către structurile cu personalitate juridică aflate în subordinea Ministerul Apărării Naţionale;
- actualizarea formulei de denaturare completă a alcoolului etilic în concentrație pe hectolitru de alcool pur, ca urmare a adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2236 al Comisiei din 5 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr.3199/93 privind recunoașterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor.
Impozite și taxe locale:
- reglementarea regulilor pentru acordarea scutirii impozitului pe clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- actualizarea exemplelor de calcul a impozitului pe teren, ca urmare a abrogării impozitării suprafețelor de teren, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, precum și terenuri înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, în suprafața de până la 400 m2.
Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal este publicat aici