Firea: ELCEN a găsit întotdeauna o scuză. Nu avem cum să acceptăm să plătim 3,7 miliarde de lei
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a replicat miercuri criticilor aduse de către compania Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), subliniind că Primăria Capitalei nu îşi poate asuma o plată a creanţei RADET de 3,7 miliarde de lei, ci doar de 1,2 miliarde, conform hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
"Nu avem cum să acceptăm suma prevăzută de ELCEN în planul de reorganizare, de administrator, şi anume să plătim 3,7 miliarde de lei, o sumă care nu e prevăzută în contabilitatea noastră. Nu putem să recunoaştem această sumă. Noi avem o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prevede expres şi care este literă de lege pentru noi, că nu avem această datorie - decât cea pe care am recunoscut-o, de 1,2, şi doar aceea poate fi plătibilă. Mai mult decât atât, avem o adresă în scris de la Consiliul Concurenţei că orice leu peste această sumă, pe care l-am plăti către ELCEN, ar însemna ajutor de stat. Deci, ar fi o ilegalitate", a precizat primarul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Primăriei.
Ea a apreciat că declaraţiile companiei Sierra Quadrant fac parte dintr-un şir de "declaraţii politice".
"Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns. Este o declaraţie politică şi m-aş aştepta la administratorul ELCEN sau orice alt administrator să facă declaraţii economice şi nicidecum declaraţii politice. Cred că am dovedit - şi întreaga mea activitate a fost mai mult decât transparentă, atât a mea, cât şi a conducerii RADET şi a conducerii Companiei Energetica şi a întregului aparat de specialitate al PMB şi al CGMB - că munca noastră de doi ani şi jumătate a fost aceea de a unifica RADET cu ELCEN", a spus Firea.
Firea a reamintit că RADET aparţine de PMB, iar ELCEN de Ministerul Energiei şi a subliniat că Primăria Capitalei îşi doreşte un serviciu de termoficare care să poată fi "modernizat, reabilitat", iar ELCEN şi RADET să iasă din insolvenţă.
"Faptul că PMB s-a ţinut de fiecare dată de cuvânt, în fiecare etapă a acestor procese, iar ELCEN întotdeauna a găsit, prin reprezentanţi, o scuză, nu este vina noastră şi cetăţenii nu pot să fie minţiţi. Este, aşa cum spuneam, o declaraţie care nu are nicio legătură cu realitatea şi de aceea o înscriu în şirul declaraţiilor politice. Ştiţi cum se spune: în dragoste, în fotbal şi în politică e permis orice. E o adaptare, bineînţeles. Credeam că în ceea ce priveşte energia termică nu este permis chiar orice", a precizat Firea.
Compania Sierra Quadrant a susţinut, într-un comunicat remis presei, că Rominsolv, administratorul judiciar al RADET, şi Primăria Capitalei ar bloca procesul de reorganizare a companiilor ELCEN şi RADET. Administratorul judiciar al ELCEN a adăugat că PMB "evită să-şi asume plata creanţei RADET", fapt ce blochează de facto întreg procesul de reorganizare al RADET şi ELCEN. AGERPRES