Firea promite măsuri faţă de cei din primărie care s-au opus instituirii stării de situaţie dificilă
Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a promis vineri că va lua "măsurile care se impun" faţă de cei din primărie care s-au opus instituirii unei "stări de situaţie dificilă" pentru montarea unor corturi de prim ajutor, având în vedere că a fost anunţată caniculă.
"Vă garantez de pe acum, voi lua măsurile care se impun de vinerea viitoare, ca primar în funcţie, în legătură cu cei care s-au opus în aceste zile instituirii stării de situaţie dificilă, să nu-i spun chiar de urgenţă, şi s-au opus ajutorului pe care eu am considerat necesar să-l acordăm bucureştenilor", a spus Firea la şedinţa femeilor social democrate.
Gabriela Firea a ajuns după ce a începtul şedinţa, scuzându-se că a avut câteva întâlniri legate de necesitatea amplasării unor corturi de prim-ajutor în Capitală la sfârşitul săptămânii, având în vedere că meteorologii au anunţat caniculă.
"Din păcate, demersul meu anunţat încă de acum câteva zile nu a fost încununat cu succes. (...) Mi s-a spus că trebuie semnate nişte protocoale, culmea, între instituţii care sunt în subordinea Primăriei, către trebuie mişcate nişte hârtii de parcă ar fi o operaţie pe creier şi ceva atât de dificil să te gândeşti că dacă peste câteva zile vine un val de caniculă trebuie să te pregăteşti, ca Primărie, ca autoritate sanitară, ca reprezentanţi ai cetăţenilor până la urmă", a spus ea.
De asemenea, ea le-a propus femeilor din PSD să facă voluntariat pentru a ajuta oamenii cu apă, propunere aprobată de preşedintele organizaţiei, Viorica Dăncilă.
"Gabi, îţi promitem că în fiecare judeţ colegele noastre se vor implica în acţiunea pe care tu ai iniţiat-o şi care este o iniţiativă foarte bună şi necesară în aceste momente", a declarat Dăncilă.
Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut apel, miercuri, către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) să instaleze corturile de prim-ajutor în Capitală, având în vedere valul de caniculă anunţat pentru sfârşitul săptămânii.