Fitch confirmă ratingul României la "BBB minus"

| 13 sep, 2013

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri seară ratingurile României pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală la "BBB minus", respectiv "BBB", perspectiva asociată pentru ambele ratinguri fiind una stabilă, informează un comunicat al Fitch.

"BBB minus" este primul rating din categoria calificativelor care plasează un stat în rândul ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii (investment grade).

De asemenea, agenţia a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen scurt ale României la "F3" precum şi pragul de ţară la "BBB plus".

Fitch subliniază că decizia sa se datorează consolidării finanţelor publice, reducerii dezechilibrelor externe, rezervelor valutare precum şi tendinţei de îmbunătăţire a creşterii economice.

Agenţia de evaluare consideră că România a reuşit să-şi consolideze finanţele publice, după două programe consecutive de asistenţă financiară internaţională, şi în consecinţă estimează că Guvernul de la Bucureşti îşi va îndeplini obiectivul pe termen mediu al unui deficit structural de 1% din PIB în 2014. De asemenea, datoria guvernamentală ar urma să se stabilizeze la sub 40% din PIB în 2013-2015, în linie cu media ţărilor din aceeaşi categorie de rating.

În ceea ce priveşte reducerea dezechilibrelor externe, Fitch prognozează că în acest an contul curent al României se va apropia de echilibru, o îmbunătăţire semnificativă faţă de deficitele de 11% din PIB înregistrate în 2005-2008. Cu toate acestea, agenţia avertizează că aşteptata relansare a cererii interne va produce deficite de cont curent în 2014-2015, chiar dacă acestea vor fi mai mici decât cele înregistrate înainte de criză.

Referitor la creşterea economică, Fitch şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea PIB în 2013 până la 2% şi se aşteaptă ca ritmul de creştere să accelereze în 2014-2015. Cu toate acestea, ritmul mediu de creştere a PIB pare insuficient pentru a reduce decalajul care separă România de UE. Printre motive se numără companiile de stat ineficiente din sectoare precum transporturile şi energia, precum şi performanţele slabe înregistrate de sistemul de sănătate şi administraţia publică.

Sectorul bancar rămâne bine capitalizat şi supravegheat şi a revenit la profitabilitate. Fitch nu consideră că acesta reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa ratingului suveran. Absenţa unui cadru efectiv de curăţare a bilanţurilor băncilor combinată cu procesul de "deleveraging" reprezintă un obstacol semnificativ la adresa relansării creditului.

Perspectiva stabilă asociată ratingului de ţară reflectă evaluarea Fitch potrivit cărora riscurile în creştere şi în scădere sunt bine echilibrate.

În opinia Fitch, principalii factori de risc care ar putea conduce la o acţiune pozitivă de rating sunt: un efort susţinut de continuare a reformelor structurale, incluzând vânzarea sau restructurarea companiilor de stat, precum şi o reducere mai rapidă a datoriei externe decât preconizează agenţia de evaluare în prezent.

În sens invers, principalii factori de risc care ar putea declanşa o acţiune negativă de rating sunt o relaxare fiscală semnificativă care să pună în pericol stabilitatea finanţelor publice; încetinirea ritmului de implementare a reformelor structurale, de exemplu ca urmare a instabilităţii politice; turbulenţe pe piaţă mai mari decât cele incluse în scenariul de bază al Fitch care să erodeze rezervele fiscale şi valutare ale României.

"Moody" şi Fitch sunt cele două mari agenţii de evaluare financiară care plasează România în rândul statelor cu risc scăzut pentru investiţii.

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's Ratings Services a confirmat în luna mai a acestui an ratingurile atribuite României pentru datoriile pe termen lung şi scurt la "BB plus/B", perspectiva asociată fiind una stabilă. Ratingul "BB plus" acordat de S&P este primul din categoria investiţiilor speculative (junk). Standard&Poor's a scos România din categoria statelor cu risc scăzut de investiţii (investment grade) în 2008.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ