Fiul lui Fidel Castro, în România! Alejandro s-a distrat pe Valea Prahovei
Alejandro Castro, unul dintre fiii fostului presedinte cubanez Fidel Castro, si-a petrecut weekend-ul pe Valea Prahovei.
Conform Primariei Busteni, el a avut parte de "o petrecere pe cinste" si s-a bucurat din plin de muzica lautareasca, dar si de produsele traditionale romanesti.
Alejandro Castro a fost intampinat de catre Emanoil Savin, primarul orasului Busteni, conform traditiei, cu paine si sare. "Desi in primul moment nu a inteles prea bine obiceiul local, acesta s-a adaptat foarte repede si a gustat din produsele preparate special pentru el, din caprioara, urs sau mistret si a tinut sa-si toarne singur din butoiul cu vin alb" - se arata in comunicatul de presa al primariei.
Dupa cum era de asteptat, fiul fostului presedinte cubanez Fidel Castro a oferit gazdelor trabucuri de cea mai buna calitate. In schimb, el a fost rasplatit atat cu dulceata “Simona Halep”, cat si cu sticle de vin produse in editie limitata pentru nunta lui Lucian Bute.
Alejandro Castro a vizitat Castelul Cantacuzino si s-a aratat foarte incantat de peisajele din zona. El a promis ca o sa se intoarca aici pentru a urca pe Platoul Bucegi, pentru a ajunge la Crucea Eroilor de pe Varful Caraiman, intrata de curand in Cartea Recordurilor.