Florin Busuioc a făcut infarct. Informații despre starea actorului
Florin Busuioc (56 de ani) a suferit marţi seara un infarct, la Craiova, în timpul unui spectacol. Actorul a fost operat de urgenţă, detalii despre starea lui Busu fiind făcute publice cu puţin timp în urmă.
Potrivit celor mai noi informații în legătură cu ceea ce a pățit marți noaptea Florin Busuioc, acestuia i s-a făcut rău brusc, astfel că a vrut să iasă la aer ca să își revină, însă nu a putut şi s-a aşezat pe un scaun. La scurt timp după acest moment, el s-a prăbușit, iar colegii lui au sunat imediat la apelul unic de urgență 112. Au fost şase apeluri la numărul de urgenţă şi o ambulanţă SMURD a ajuns la Filarmonică.
Din fericire, medicii de pe Ambulanţă au reuşit să îl stabilizeze şi l-au transportat la spital. A fost clar că are nevoie de operaţie şi de montarea unui stent, dar şeful Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară nu răspundea la telefon, a relatat Loredan Chimoiu pentru observator.tv.
Managerul Clinicii şi-a asumat operaţia şi doi medici au fost chemaţi de acasă. Intervenţia chirurgicală a durat puţin mai mult de 10 minute şi a fost una încheiată cu succes, iar starea lui Busu e acum stabilă. În prezent, el se află la Terapie Intensivă, relatează Pro TV.
S-a pus problema ca actorul să fie adus la Bucureşti, dar s-a renunţat la această idee din cauza condiţiilor meteo total nefavorabile. Ceaţa deasă împiedica practic orice fel de aparat de zbor să decoleze de la Craiova.
Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă sunt medicii care l-au operat pe Florin Busuioc și i-au salvat viața. În sala de operații, a fost și Emilia Goanţă, medic electrofiziolog.
Medicul Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani, este cel care i-a montat stentul. Adevarul scrie că acesta nu este angajat al spitalului, însă a venit imediat de acasă și a intrat în sala de operații, alături de colegul său, Paul Traşcă. Potrivit aceleiași surse, Eugen Țieranu este rezident în ultimul an, în Bucureşti, iar de la 1 ianuarie 2019 va avea oficial statutul de şomer. Spitalul Județean din Craiova nu l-a angajat până acum, deoarece scoaterea posturilor la concurs este tergiversată de luni întregi.