Florin Cîțu: Etapa a treia ar putea începe în martie. Până la sfârșitul lunii septembrie vor fi vaccinați cu ambele doze 70%
Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri ultimele modificări aduse campaniei de vaccinare precum și programul de recepționare a dozelor și vaccinare a populației, începând cu a treia etapă. Șeful Executivului a transmis că Guvernul este pregătit să accelereze etapă a treia, dacă vaccinurile sosesc la timp în țară.
"Etapa a două a început mai devreme cu două săptămâni. Am reușit să facem acest lucru, am avut stoc de vaccin. Dacă lucrurile merg bine, vom accelera și etapa a treia. De aceea am cumpărat 8 milioane de vaccinuri, dar ele vor veni din trimestrul II, începând cu luna aprilie." , a declarat Premierul Cîțu, în conferința de presă susținută miercuri.
"Suntem pregătiți cu centrele de vaccinare să ajungem la 150.000 de vaccinuri pe zi. În acest moment vom ajunge la 220.000 de doze săptămânal, în luna februarie. (…) 2.4 milioane până în 29 martie.
Așa cum avem programarea astăzi, până la sfârșitul lunii septembrie, 10.4 milioane de cetățeni, 70% dintre cei care trebuie vaccinați, vor fi vaccinați cu ambele doze de vaccinat. Am cumpărat toate dozele, sunt 23 de milioane de doze deja cumpărate, plătite, doar să vedem când vin."
Acesta a explicat si care sunt noile categorii de persoane incluse in etapa a doua de vaccinare.
Guvernul a modificat strategia de vaccinare anti-COVID: Categoriile noi de persoane incluse în etapa a doua
- Persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea
- Persoane fără adăpost
- Personal-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Curtea Constituțíonală, Preşedinţie, Guvern, Consiliul Economic și Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Națională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora
- Personalul navigant român maritim și fluvial; personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol); personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU)
- Personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
- Personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii;
- Persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);
- Personalul din administrația publică locală;
- Lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;
- Personalul din Administrația Națională de Meteorologie
- Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
- Personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;
- Inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora.
- Personalul Curții de conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti
- Personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței
- Sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi
loading...
Ştirile orei
91
Comentarii
Adauga un comentariu nou
25 sep, 08:39
JoxwSeeta
iywwgxcsozxlncusvfdOpispBtjunurnn
buy cialis in cro cheapest cialis online cialis drug class
raspunde
22 sep, 00:56
Ecxzaxopy
nsfjwnetadqrilergjvgheessuchedkw
cialis shipping tadalafil mechanism of action viagra vs cialis reviews
raspunde
20 sep, 15:20
JrczSeeta
iywgxcsozxlncusvfdOpispBtjunurnb
how long does it take cialis to work what is the active ingredient in cialis cialis bph
raspunde
19 sep, 23:35
AnioMouse
dmwboisygtthdOpisp sildenafil fast shipping
viagra to buy online where to buy cheap viagra buy generic viagra 100mg
raspunde
18 sep, 17:40
Ewxrtaxopy
nsfjwnetadrilergjvgheessuchembq
cialis logo cialis for daily use dosage cialis without prescription
raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x