Florin Cîțu: ”USR are şansa să arate românilor că flexibilizează mandatul, votează un guvern minoritar”
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a reiterat luni că aşteaptă ca PSD şi USR să arate responsabilitate şi să voteze Guvernul minoritar, arătând că în cazul în care cele două formaţiuni nu vor susţine acest Executiv, singura opţiune sunt alegerile anticipate.
"PNL a arătat responsabilitate, flexibilitate, dorinţa de a rezolva această criză politică. A venit şi a schimbat mandatul, dintr-un preşedinte al PNL pentru premier a venit cu un alt candidat. Este ceea ce spuneau cei de la PSD şi USR. PSD a spus foarte clar că nu vrea la guvernare, deci nu avem ce discuţie să avem cu ei. USR a plecat de la guvernare şi împreună cu cei de la PSD şi de la AUR au dat jos un Guvern fără să aibă o soluţie. Soluţia responsabilă astăzi este să votăm acest Guvern minoritar, asta ar arăta şi din partea celor de la USR şi de la PSD responsabilitate şi că îi interesează românii şi nu doar voturile, schemele electorale sau planurile lor electorale şi mergem mai departe şi ne ocupăm de rezolvarea crizei din România. Dacă nu, aşa cum am spus de fiecare dată, toate opţiunile sunt pe masă, inclusiv alegeri anticipate", a spus Cîţu la sediul central al PNL.
El a susţinut că USR nu trebuie să treacă în opoziţie, ci trebuie să arate responsabilitate.
"Dacă USR rămâne blocată într-o singură opţiune, nu avem cum să discutăm. Până la urmă, trebuie să facă şi USR un pas. Trebuie să vedem acel pas făcut de USR. (...) Toată lumea trebuie să arate responsabilitate. Astăzi, USR arată iresponsabilitate. PNL a făcut un pas important. Preşedintele partidului a făcut un pas important, s-a dat la o parte, PNL a venit cu un alt mandat. Unde este responsabilitatea celor de la USR? Să vedem care este concesia pe care o fac cei de la USR. Astăzi, pentru români, ar trebui să voteze acest Guvern, trecem peste iarnă şi putem să discutăm după aceea. (...) Dacă interesul celor de la PSD şi USR este să distrugă PNL, eu nu voi permite aşa ceva niciodată", a mai spus Cîţu.
În cazul în care cele două formaţiuni nu vor susţine acest Executiv, a adăugat el, singura opţiune sunt alegerile anticipate.
"Este singura opţiune. Se pare că PSD şi USR vor anticipate şi atunci tot ceea ce am văzut în această perioadă de la PSD şi USR au fost doar vorbe goale. (...) Dacă USR vrea doar funcţii... pentru că până la urmă aşa vedem. USR vrea doar funcţii, nu îi interesează binele românilor. Eu am arătat că funcţia nu contează pentru mine. PNL a arătat acest lucru", a mai declarat preşedintele PNL.
El a arătat că orice discuţie cu privire la mandatul PNL de negociere se va purta în BPN.
"Orice discuţie despre mandat se face în BPN. Nu o facem noi câţiva oameni", a afirmat Cîţu.
Liderul PNL a amintit că partidul are o decizie în BEx prin care nu poate guverna cu USR dacă votează o moţiune de cenzură.
"Am făcut o concesie - am schimbat candidatul pentru premier. USR are şansa să arate românilor că flexibilizează mandatul, votează un Guvern minoritar astăzi, repede rezolvăm această criză şi apoi vedem mai departe ce se întâmplă, cum refacem coaliţia. Avem câteva luni de discutat. Sunt multe lucruri de discutat. Se reface aşa, peste noapte, doar cum vrea USR... Este imposibil", a declarat Cîţu, precizând că există un dialog cu şeful statului.