Florin Cîţu a afirmat că, dacă ar fi existat o creştere a numărului de cazuri, acest lucru s-ar fi văzut în numărul de intern
Premierul Florin Cîţu a afirmat, mircuri, că dacă ar fi fost o creştere a numărului de cazuri de Covid-19 acest lucru s-ar fi văzut fie la numărul de internări, fie la numărul celor de la Terapie Intensivă, iar acest lucru nu se întâmplă.
Florin Cîţu a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, de ce se testează mai puţin în ultima perioadă, lucru care îi face pe unii specialişti să afirme că România poate ajunge la 60.000 de cazuri şi a răspuns: ”“Numărul mare la ATI nu există. Constant am fost şi sub o mie de persoane internate. Această informaţie nu se confirmă. În ceea ce priveşte testările, aici am cerut mai multe informaţii la INSP, au fost mai multe discuţii. De multe ori mă uit şi la alţi indicatori, la internare în spitale şi la ATI. Dacă era cum spuneau acei specialişti trebuia să vedem, ok, sunt persoane care nu se testează, dar sunt îmbolnăviri. Atunci ar fi trebuit să vedem o creştere a numărului de persoane la ATI sau la numărul de internări şi nu vedem acest lucru”.
Premierul a precizat că cei care se testează o fac acasă şi anunţă medicul de familie despre acest lucru.
“Încercăm să găsim care e adevărul. Eu presupun că cei care se testează se testează mai mult acasă. Cei care se testează acasă cu test antigen şi văd că sunt pozitivi, de obicei sună la medicul de familie. Trebuie să ne uităm la mai mulţi indicatori ca să luăm o situaţie reală asupra acestui fenomen. Nu tratăm foarte uşor situaţia cu noua tulpină din Anglia. Încercăm să identificăm ce riscuri există, de aceea am spus să nu se umble la ATI, să existe paturi. E un cost pentru care trebuie să fim pregătiţi”, a mai declarat premierul.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x