Florin Cîţu a depus moţiunea prin care candidează la şefia PNL: Am intrat în această cursă ca să unesc PNL
Florin Cîţu şi-a depus moţiunea prin care candidează la şefia PNL şi a afirmat că a intrat în competiţie pentru a uni partidul. El a adăugat că 32 de filiale îl susţin pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii. Moţiunea acestuia se numeşte „România liberală” şi are 28 de pagini.
Principalele puncte ale documentului propuse de premier pentru dezvoltarea României sunt revizuirea Constituţiei, desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, intrarea ţării noastre în Spaţiul Schengen şi apropierea de moneda euro, creşterea investiţiilor şi încurajarea antreprenoriatului, cât şi digitalizarea ANAF, recuperarea prejudiciilor din infracţiuni şi sporirea încrederii în instituţiile statului.
„Esenţa liberalismului: proprietatea privată şi toate corolarele care decurg din aceasta – ordinea pieţei libere, încrederea în capacitatea antreprenorială şi buna funcţionare a democraţiei – nu s-au bucurat de atenţia cuvenită în societatea românească, ci au fost mai degrabă stigmatizate”, precizează Florin Cîţu în textul moţiunii.
„Bine aţi venit la PNL. Sper că vă place imaginea PNL. O zi importantă pentru noi toţi, pentru mine, pentru colegii mei. Am pornit acum câteva luni de zile cu o echipă mică, dar determinată şi am spus că intru în această cursă să câştig, dar am spus că intru să construiesc. Astăzi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem până acum 32 de filiale care au semnat sau sunt alături de noi în acest demers. Le mulţumesc tuturor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici pentru că am intrat în această cursă ca să unesc PNL şi vom încerca până în 25 septembrie să îi avem pe toţi lângă noi, dar cu siguranţă după 25 septembrie vom avea întreg PNL în jurul acestei moţiuni. Este oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL acum 10 minute. Sunt un liberal convins şi cred că acest lucru e deja evident pentru toată lumea. Mi-am trăit, îmi trăiesc şi îmi voi trăi viaţa doar după principii liberale. Indiferent alături de cine vom guverna în următorii 8 ani de zile, nu voi abdica niciodată de la principiile mele liberale. După 25 septembrie altfel se vor lua deciziile în PNL. Eu construiesc echipe, m-am înconjurat de oameni care au făcut performanţă şi nu voi rămâne singur. Această cursă nu e despre mine, despre contracandidatul meu, este despre viitorul PNL, dar şi despre viitorul României”, a afirmat Florin Cîţu, vineri la sediul PNL, potrivit News.ro.
Tag-uri:
florin citu, PNL
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x