Florin Manole: Grădiniţele din programul „Grădiniţa de vacanţă” sunt închise, deşi ar fi trebuit să fie deschise
Preşedintele interimar al PSD Sector 1 Florin Manole a afirmat că grădiniţele cuprinse în programul educaţional şi social „Grădiniţa de Vacanţă” sunt închise, cu toate că ele trebuiau să funcţioneze de la 1 iulie, aşa cum este prevăzut în hotărârea consiliului local.
„Ne aflăm în faţa Grădiniţei nr. 44 din Sectorul 1 din Bucureşti, o grădiniţă care este închisă. Înăuntru este doar personalul de pază, nu sunt copii şi educatoare. Este închisă, deşi ar fi trebuit să fie deschisă, pentru că există o nevoie a cetăţenilor Sectorului 1 de a-şi lăsa copiii în timpul verii la grădiniţă şi există şi o hotărâre a consiliului local care spune că grădiniţele trebuie să fie deschise în programul grădiniţe de vară pentru peste 700 de copii, cu buget asigurat de la Consiliul local. Copii au nevoie de acest serviciu public mai ales pentru că, după un an de pandemie, un an pierdut din punct de vedere educaţional, prezintă riscul de a mai pierde încă 2 luni din vina exclusivă a doamnei Clotilde Armand. Este vorba despre copiii din familii monoparentale, copiii ai căror părinţi vor să meargă la muncă în timpul verii, (...) copiii defavorizaţi din familii sărace pentru care 2 luni de grădiniţă înseamnă mult nu doar din punct de vedere al educaţiei, dar înseamnă mult şi din punct de vedere al faptului că au nişte mese pe zi asigurate, deci există şi o dimensiune socială. Proiectul ăsta are un număr alocat şi pentru copiii cu dizabilităţi”, a declarat Florin Manole, marţi într-o conferinţă de presă.