Florin Secureanu, fostul director al Spitalului 'Malaxa', trimis în judecată
Fostul director al Spitalului ''Malaxa'' Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv.
El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare (5 fapte din care una cu consecinţe deosebit de grave) şi luare de mită.
In acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, trei angajaţi de la Spitalul ''Malaxa'': Margareta Preda, la data faptei director financiar-contabil, acuzată de complicitate la delapidare; Traian Alexandru Nica, specialist IT, acuzat de complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; Paul Stoica, şef al Serviciului tehnic - administrativ; Ştefan Lucian Nicolae, tehnician administrativ, ambii acuzaţi de complicitate la delapidare şi fals intelectual.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru, Simona Trandafir, Cristian Ioniţă şi Mihai Mesner, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat al DNA, Florin Secureanu a deţinut funcţia de manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" din Bucureşti, în perioada 1 aprilie 2007 - 29 noiembrie 2016. După numirea în funcţia de manager (anul 2009) până la data demiterii acestuia din funcţie (29 noiembrie 2016), Florin Secureanu a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum de 9.144.053 lei.
Procurorii susţin că modalităţile concrete prin care a acţionat Secureanu au fost diverse.
Astfel, pe de o parte, Secureanu şi-a însuşit sume de bani în numerar din casieria Spitalului "Malaxa", activitate concretizată în perioada 4 mai 2009 - 23 noiembrie 2016 cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri şi servicii evidenţiate ca fiind livrate/prestate de două societăţi comerciale cu comportament fiscal neadecvat. În realitate, aceste două societăţi comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului. Secureanu şi-a însuşit în acest mod suma totală de 1.944.537 lei.
Pe de altă parte, Secureanu a folosit şi alte metode mai complexe, finalizate cu însuşirea, din fondurile spitalului, a unor sume semnificative de bani, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat instituţia spitalicească şi care s-au dovedit a fi fictive în totalitate.
Concret, la iniţiativa şi sub controlul fostului manager, la nivelul Spitalului "Malaxa" au fost create şi utilizate circuite comerciale fictive de prestări servicii şi livrări de bunuri cu mai multe societăţi comerciale.
Anchetatorii mai spun că, pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale spitalului sumele de bani astfel delapidate, Secureanu a beneficiat de ajutorul celorlalţi inculpaţi, angajaţi ai spitalului, care au avut rol determinant în întocmirea în fals a documentelor de evidenţă contabilă care să justifice banii scoşi fără drept din patrimoniul spitalului (operaţiuni care nu aveau la bază relaţii comerciale reale).
În una dintre situaţii, Cristian Ioniţă, în calitate de asociat/administrator al unor societăţi comerciale, a facturat în mod fictiv bunuri şi servicii către Spitalul "Malaxa" în sumă totală de 6.181.863 lei, achitată de spital prin virament bancar în conturile bancare ale firmelor sale. Ulterior, 5.155.164 lei au fost retraşi în numerar de către Cristian Ioniţă, după care au fost remise lui Mihai Mesner (mai puţin un comision de 5-10%). La rândul său, acesta din urmă a restituit banii lui Secureanu, care era beneficiarul final.
O altă particularitate s-a constatat cu privire la modul de utilizare a fondurilor spitalului în relaţiile cu societăţile comerciale administrate de inculpaţii Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru şi Simona Trandafir.
"Astfel, deşi sumele de bani achitate acestora au reprezentat contravaloarea unor bunuri şi servicii de care a beneficiat inculpatul Secureanu Florin Adrian (bijuterii din aur, coşuri de cadouri, ş.a.), pentru sine sau pentru apropiaţii săi, societăţile comerciale au facturat fictiv către spital, tot la solicitarea expresă a inculpatului, livrări de bunuri şi prestări de servicii. Ulterior au fost întocmite, tot fictiv, documentele justificative care să creeze aparenţa de legalitate şi realitate a operaţiunilor comerciale respective", mai spune DNA.
Procurorii mai arată că, în perioada 20 mai 2011 - 24 noiembrie 2016, pentru a menţine relaţiile contractuale dintre Spitalul "Malaxa" şi o societate comercială care avea calitatea de furnizor de consumabile medicale, Secureanu a pretins şi a obţinut de la firma respectivă achitarea contravalorii a 754 prestaţii de servicii de turism (cazare, masa, bilete de avion) în valoare totală de 1.279.402 lei.
De pachetele turistice a beneficiat în cea mai mare parte Secureanu, dar şi apropiaţi ai săi: prieteni, membri de familie, medici şi alţi angajaţi ai spitalului. Toate pachetele turistice au fost achiziţionate prin intermediul aceleiaşi agenţii de turism, Secureanu fiind cel care decidea conţinutul pachetului, când şi unde urma a fi efectuată deplasarea, persoanele participante.
Serviciile turistice au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, iar destinaţiile au fost variate, atât în ţări din Europa (Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia,), Statele Unite ale Americii (New York, Las Vegas, Washington), Canada, Asia (China, Indonezia), Australia, Noua Zeelandă, dar şi în oraşe din România.
Spitalul "Malaxa" s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 9.144.053 lei.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.