CALAMITATE? Şoarecii au mâncat grâu de 40 de milioane de euro

| 05 noi, 2014

Peste 6% din producţia de grâu din acest an a fost mâncată de şoareci, pagubele fiind estimate la 40 de milioane euro.

"Aproximativ 6-7% din producţia de grâu din acest an a fost mâncată de şoareci direct din câmp. Anul acesta a fost o explozie a numărului de şoareci. A fost ceva fantastic, nişte atacuri cum n-am mai văzut", a declarat Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

El spune că numărul şoarecilor a crescut exponenţial în ultimul an pentru că autorităţile române au interzis deratizările, pe motiv că produsele folosite de către fermierii români nu sunt omologate în Uniunea Europeană.

Potrivit calculelor lui Viorel Matei, din producţia de 6,8 milioane de tone de grâu, peste 400.000 de tone au fost mâncate de şoareci, provocând pierderi de aproximativ 40 de milioane de euro, la un preţ mediu de 100 de euro pe tonă. Din datele Ministerului Agriculturii, România a raportat o producţie de grâu de 7,37 milioane de tone în acest an, în urcare faţa de 7,34 milioane tone anul trecut, fiind cea mai mare din ultimii nouă ani şi a doua din ultimii 44 de ani.

Matei contestă însă cifra înaintată de autorităţi.

"Chiar dacă s-au declarat în acest an producţii record de grâu, acestea sunt mincinoase. Declaraţiile au fost făcute la începutul recoltei, când s-a recoltat 15-20% din suprafaţă şi, într-adevăr, producţiile au fost foarte bune, de peste 5.000 de kilograme la hectar. După aceea a venit primul val de ploi, iar producţiile au scăzut undeva pe la 4.200 de kilograme la hectar, urmat ceva mai târziu de un al treilea val de ploi, care a dus la scăderea producţiei la 1.800 de kilograme. Nu puteam să-l culegem pe tot odată, la început, pentru că nu se coace tot grâul în acelaşi timp", a mai spus oficialul federaţiei.

În acest context, el spune că producţia reală de grâu a ajuns la 6,8 milioane de tone, care a scăzut la 6,4 milioane de tone după atacurile şoarecilor.

Tag-uri: grâu, productie grau
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ