Follow the leader în PMP: slăbește șeful, slăbim și noi

Vă veți întreba pe bună dreptate ce face Elena Udrea în această conjunctură deloc favorabilă pentru partidul de suflet al lui Traian Băsescu? Răspunsul scurt dar sincer ar fi: mai nimic. Cel lung și politicos bate spre acel faimos ”Mircea, fă-te că lucrezi!”

După modelul șefei Elenei Udrea, care a slăbit, se știe, nici PMP nu mai atârnă așa greu la cântarul electoral. Partidul aflat în derivă totală după și-a eliminat din proprie inițiativă intelectualii, scade de la o zi la alta, ajungând mai nou în categoria muscă din pricina hemoragiei declanșate de plecarea lui Sergiu Diacomatu direct pe funcție de conducere la PNL, sectorul 1.

Semnalul de plecare fiind dat, au urmat în pas alert întreaga organizație județeană Timiș, urmat de deputatul Florin Secară, care și-a anunțat încetarea colaborării cu PMP fără să detalieze cauzele. De altfel, din cauza acestuia Elena Băsescu i-a și arătat pisica Elenei Udrea, cu un mesaj pe o rețea de socializare în care lângă fotografia demisionarului apărea doar atât: "Din păcate pentru cei care conduc Partidul Mişcarea Populară...."

Citeşte şi: Scandal între cele două Elene din PMP. EBA face acuzaţii grave

Cu toate acestea, un alt Florin părăseşte PMP, mai precis deputatul Florin Gheorghe din Constanţa, care și-a însoțit demisia trântită pe masa Elenei Udrea cu o critică de toată frumusețea, rapid preluată în presa înfometată de subiecte de scandal.

Supărăciosul deputat constănțean s-a supărat pe PMP pentru că s-a îndepărtat de obiectivul de a face ”o politică onestă și corectă”, după cum a relatat Mediafax.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Klaus Iohannis a mințit! Iată dovada că s-a întâlnit cu Traian Băsescu după 2008, în 2011

”Mi-am înaintat astăzi demisia din PMP şi vă spun sincer că am făcut-o cu mare mâhnire. PMP a fost unul dintre proiectele în care am crezut cu toată puterea şi pentru care cred că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă pentru ca valorile şi obiectivele pe care ni le-am propus la început să devină şi realitate. Din păcate, cel puţin la Constanţa, PMP s-a îndepărtat cu totul de obiectivul nostru central de a face o politică onestă şi corectă. Dimpotrivă, la Constanţa s-au înrădăcinat exact aceleaşi obiceiuri pentru care am părăsit PDL. Mai mult, aşa cum am motivat şi în demisie, în organizaţia PMP de la Constanţa nu am fost şi nu sunt dorit de actualul preşedinte, care a făcut tot ce i-a stat în putere ca să mă excludă din PMP. Dacă eu sunt răul cel mare din PMP Constanţa, înseamnă că de mâine, fără Florin Gheorghe, organizaţia va exploda de simpatie publică”, a declarat Florin Gheorghe în comunicatul de adio.

Vă veți întreba pe bună dreptate ce face Elena Udrea în această conjunctură deloc favorabilă pentru partidul de suflet al lui Traian Băsescu? Răspunsul scurt dar sincer ar fi: mai nimic. Cel lung și politicos bate spre acel faimos ”Mircea, fă-te că lucrezi!”

Deci Elena lucrează, de data aceasta nu lansată din avion sau dansând prin parcuri ci implicându-se într-o patetică manipulare de presă, în care se cere demisia șefului Jandarmeriei pentru că un individ care nu avea țigla pe casă și-a șters bombeul pe fusta unei reporterițe de la B1TV.

Am văzut și revăzut scena filmată, ca să n-avem discuții... Dacă și acel gest reprobabil se poate numi agresare a presei și poate fi considerat un pretext valid pentru o demisie la vârful Jandarmeriei, nu ne rămâne decât să-i sugerăm Elenei Udrea să revadă toate filmările din iarna de pomină a lui 2012, când jandarmii trimiși de Emil Boc și motivați probabil și de declarațiile despre protestatari făcute de Baconschi, au bătut la lume în Piața Universității de n-au avut aer.

Presă agresată? Păi acolo se îmbarca blogul de cultură in corpore în dubă, după cum se mai poate viziona și în ziua de azi pe Youtube, doar să ai bunăvoința să cauți. Și dacă a epuizat clipurile instructive, Elena Udrea s-ar putea decide să facă și ceva constructiv pentru partid, apropos de relevanța declarațiilor politice. Că s-a lansat bietul Iohannis și doamna lider nu a suflat un cuvințel.

Noi știm că își așteaptă disciplinată rândul la candidatură, dar două-trei cuvinte, acolo, ar putea să spună despre subiect, în ideea că ar mai salva aparențele și ar mai spăla de ridicol partidul al cărui candidat oficial, distinsul traseist Cristian Diaconescu arde gazul de pomană în timpul zilei pe la șezătorile televizate ale B1Tv, de nu-l vede nimeni. Adică, cum ar zice francezul: ni vu, ni connu...

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ