Fondul Proprietatea a vândut 1,11% din acţiunile OMV Petrom, pentru 56,8 milioane euro
Fondul Proprietatea (FP) a vândut 1,11% din acţiunile OMV Petrom (SNP), din pachetul de 1,77% pe care intenţiona să îl cedeze, la un preţ cu 6% sub piaţă, încasând astfel 246,6 milioane lei (56,8 milioane euro).
"Numărul final al acţiunilor ordinare oferite este de 632.482.000 (acţiunile plasate), iar preţul pe acţiune este de 0,39 lei", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureţti (BVB), scrie Economica.net.
Fondul Proprietatea a anunţat miercuri că vrea să vândă un pachet de 1,77% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie din România, pachet estimat atunci la 445 milioane lei (102 milioane euro), în funcţie de ultima cotaţie bursieră. Fondul preciza că nu exclude să crească volumul de titluri în funcţie de condiţiile pieţei.
Totuşi, în cadrul operaţiunii Fondul a vândut doar 1,11% din titlurile OMV Petrom, pentru 246,6 milioane lei (56,8 milioane lei).
Preţul la care Fondul a cedat acţiunile este cu 6% sub ultima cotaţie bursieră de joi, de 0,415 lei/titlu şi, totodată, cu 12,2% sub preţul dinainte ca FP să-şi anunţe, miercuri, intenţia de transfer.
După anunţul de miercuri dimineaţă, acțiunile OMV Petrom au scăzut pe bursă cu 6,6%, de la 0,4442 lei/titlu la 0,415 lei/titlu.
În acelaşi timp, preţul titlurilor Fondului Porprietatea a urcat cu 4,2%, de la 0,638 lei/acţiune la 0,665 lei/acţiune.