Forumul Judecătorilor: Raportul CE obligă Parlamentul să renunțe la modificarea „legilor justiției”

| 15 noi, 16:01

Asociația Forumul Judecătorilor din România apreciază că Raportul CE din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare publicat miercuri este „unul extrem de critic” și confirmă faptul că „provocările la adresa independenței sistemului judiciar din România reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare pentru Uniunea Europeană”.

„În esență, Comisia Europeană a apreciat că «un proces în care independența sistemului judiciar și punctul de vedere al acestuia sunt apreciate și luate în considerare în mod corespunzător și în care se ține seama de avizul Comisiei de la Veneția reprezintă o condiție prealabilă pentru sustenabilitatea reformei și este un element important în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de referință stabilite prin MCV». Prin urmare, proiectele succesive de modificare a «legilor justiției» promovate prin Ministerul Justiției și prin Parlament, cu ignorarea avizelor Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților, trebuie imediat abandonate, ridicând întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în legătură cu independența sistemului judiciar”, transmite Forumul Judecătorilor, printr-un comunicat de presă.

Magistrații arată și că statul român ar fi obligat să țină cont de recomandările făcute de CE în cadrul MCV, potrivit unei decizii a Curții Constituționale (nr. 2/2012) și în baza articolului din Constituție care spune că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actele aderării”.

„Așadar, respectând Constituția României și întocmai recomandările din Raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, dat publicității astăzi, 15 noiembrie 2017, orice dezbatere parlamentară care ignoră punctul de vedere al magistraturii este neavenită. Acest punct de vedere este exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii și de câteva sute de adunări generale ale instanțelor și parchetelor din țară, nemaivorbind de aproximativ 4000 de magistrați care, individual, au solicitat dialog constructiv și respectarea independenței justiției, printr-un memoriu amintit de raportul Comisiei Europene”, mai transmite Forumul Judecătorilor.

Magistrații arată, în final, că soluția ar fi reluarea procedurii de elaborare a unui proiect în cadrul Ministerului Justiției, în condițiile unui „dialog concret, efectiv, cu magistrații, Consiliul Superior al Magistraturii, asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, (...) numai după efectuarea studiilor de impact cuvenite, după consultarea prealabilă a Comisiei de la Veneția și după prezentarea unor motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse”.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 apr, 22:36
inetryconydot
Order Amoxil
AMOXIL is used to treat many different types of infections caused by bacteria, such as ear infections, bladder infections, pneumonia, gonorrhea, and E. coli or salmonella infection.
Active Ingredient: Amoxicillin

Order Amoxil Online


Order Amoxil Without Prescription
Buy Amoxil 500mg Online Without Prescription
Buy Amoxil On Line
Buy Antibiotics No Prescription
Buy Amoxil 500mg Online Without Prescription
Amoxil In Order Online
Amoxil Purchase
Buy Doxycycline Online Without Prescription
Amoxil To Buy
Amoxil Online Uk Buy
Buy Amoxil 500mg Online
Buy Amoxil Online
Get Amoxil Online
Where To Buy Neurontn
Order Amoxil 250mg Online
Buy Online Amoxil
Amoxil Buy Online
Buy Cheap Amoxil 250mg Online
Buy Azithromycin Online
Can I Buy Amoxil Online
Buying Amoxil Online Uk
Can You Buy Amoxil Online
Order Amoxil Without Prescription
Amoxil Buy
Purchasing Amoxil
Get Online Amoxil No Prescription
Buy Amoxil 250mg Online

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ