Fost ministru, atac dur la adresa Casei Regale: „DUDA SRL”

| 22 dec, 15:36

Premierul Mihai Tudose nu este de acord cu proiectul de lege iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu privind Statutul Casei Regale, iar avizul va fi unul negativ din partea Executivului. „România nu este monarhie, ci republică”, a spus premierul.

În replică, fostul ministru Daniel Funeriu spune că „felicită Guvernul” și îi îndeamnă pe români să citească cu atenție. „Veți fi uimiți cum se doreşte înființarea unui "Duda SRL””, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

„România nu este monarhie, ci republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot să stea la Săvârşin sau în altă parte”, a afirmat Tudose în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, potrivit Agerpres.

Daniel Funeriu l-a felicitat pe pagina sa de Facebook, precizând că proiectul este o „mare porcărie”.

„Felicit Guvernul pentru avizul negativ pentru Legea "casei regale" whatever that means. Am citit-o şi e o mare mare porcărie. Citiți-o şi veți fi uimiți cum se doreşte înființarea unui "Duda SRL" care să nu plătească taxe şi impozite. Succesiunea bunurilor care au aparținut Majestății sale trebuie să urmeze procesul firesc, valabil pentru orice cetățean. Succesorii să facă fundații şi parafundații dar ca orice om”, a scris Daniel Funeriu pe contul său de Facebook.

Ce spune proiectul

Proiectul legislativ a fost inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu și prevede acordarea unui statut juridic Casei Regale și statutul de utilitate publică. Astfel Casa Regală ar avea un conducător care ar fi asimilat onorific șefului de stat și are privilegiile de care se bucură un șef de stat.

De asemenea, Casa Regală urmează să aibă un buget de stat anual aprobat de Guvern, un buget care variază în funcție de proiectele pe care Casa Regală le dezvoltă pentru a promova România. Palatul Elisabeta ar rămâne în folosința Casei Regale pentru următorii 49 de ani.

Guvernul ar plăti și pentru staff-ul Casei Regale, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, aproximativ 20 de angajați permanenți.

Proiectul se află în dezbaterea Senatului. Opoziția spune că acest proiect ar face Casa Regală dependentă de Guvern și deci subordonată acestuia și vrea să depună amendamente, însă, pentru că puterea dorește să promoveze acest proiect, el ar putea deveni lege chiar de la sfârșitul anului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ