UPDATE. ION ARITON, inculpat în dosarul Gala Bute şi pus sub control judiciar
Procurorii DNA au dispus față de fostul ministru al Economiei Ion Ariton măsura interdicției de a părăsi țara, au declarat surse judiciare.
UPDATE. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus "luarea măsurii controlului judiciar față de Ion Ariton, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17.02.2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000)". Măsura a fost luată în dosarul Gala Bute.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la Poliția SIBIU, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
- să nu se apropie de suspecții, inculpații sau martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
- să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului ARITON ION i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", se arată în comunicatul DNA.
UPDATE. Aceleași surse au precizat că față de Ion Ariton s-a început urmărirea penală.
După ce săptămâna trecută senatorii au încuviinţat cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru Ion Ariton, acesta a fost chemat de procurori marţi la audieri.
Urmărirea penale efectuală de DNA este în Dosarul Galei Bute şi are în vedere săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Cererea de efectuare a urmăririi penale are în vedere săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A., Complexul Energetic Rovinari S.A., S.N.G.N. Romgaz S.A., Oil Terminal S.A., IAR Ghimbav S.A. și Societatea Națională a Apelor Minerale S.A.) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaționale de box profesionist organizată la București la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute.
Citeşte şi: BARONII PENALI care au furat zeci de milioane de euro. CINE sunt aceştia
Deși beneficiarul real al sponsorizărilor a fost S.C. Europlus Computers S.R.L. (care deținea exclusivitatea organizării și care a încasat toate veniturile galei), a fost folosită Federația Română de Box pentru a evita dispozițiile imperative ale Legii nr. 32/1994 și a crea aparența că este susținută activitatea unei persoane juridice fără scop patrimonial.
În acest context, suma totală de 1.742.830 RON care ar fi făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menționate.
Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenției ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat.
Pentru a determina reprezentanții companiilor să adopte conduita menționată anterior, Ariton Ion și-a folosit autoritatea și influența derivată din funcțiile de ministru al Economiei, senator și președinte al filialei județene Sibiu a unui partid aflat la acel moment la guvernare. Ministerul Economiei este o persoană juridică fără scop patrimonial, iar companiile respective se aflau în subordinea acestuia.
Totodată, funcția de conducere deținută în cadrul partidului aflat la guvernare permitea influențarea numirii directorilor companiilor cu capital majoritar de stat.
Prin folosirea autorității și influenței, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L.
Citeşte şi: DNA: Deputatul MIRCEA ROŞCA, judecat pentru că a cerut bani pentru a-şi trafica influenţa
Ştirile orei
multumim RTV
cu familia Ponta ce se mai aude:cumnatul,socrul,amicii din Dubai?
sunt bine?