Fost procuror general adjunct al României, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare
Gabriela Ghiţă, fost procuror general adjunct al României, a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul privind fraudarea concursului din 2007 pentru funcţii de procurori şefi, alături de ceilalţi cinci foşti magistraţi, care au primit pedepse între doi şi trei ani.
Completul de cinci judecători al instanţei supreme a pronunţat, luni, verdictul în dosarul privind fraudarea concursului pentru procurori şefi, în care au fost judecaţi procurorii Georgeta Gabriela Ghiţă, Eugen Cojocaru, Gheorghe Dumitru şi Sterian Guli şi judecătorul Gheorghe Cerbeanu, toţi suspendaţi din funcţii, precum şi notarul Gheorghe Bucur, fost procuror, conform Mediafax.
Gabriela Ghiţă, fost procuror la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care la concursul din 2007 a fost preşedinte al comisiei de examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Sterian Guli, fostul şef al Parchetului Judecătoriei Urziceni, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Notarul Gheorghe Bucur, fost judecător al instanţei supreme şi fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, şi Gheorghe Cerbeanu, fost judecător la Tribunalul Vâlcea, au primit pedepse de câte doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.
În cazul celor patru, în primă instanţă, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispuseseră suspendarea pedepselor.
Completul de cinci judecători a menţinut, prin decizia de luni, pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare dispusă, la judecarea la fond a dosarului, în cazul lui Eugen Cojocaru, fost procuror la Parchetul instanţei supreme, acuzat de trafic de influenţă, precum şi pedeapsa primită de fostul procuror piteştean Gheorghe Dumitru, condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare, pentru cumpărare de influenţă.
Decizia Completului de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, cei şase urmând să fie încarceraţi pentru executarea pedepselor.
Potrivit procurorilor, în noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a cerut de la Gheorghe Dumitru 50.000 de euro pentru ca, prin influenţa asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru funcţii de procurori şefi, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui Dumitru promovarea ca procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Din suma pretinsă, Eugen Cojocaru a primit efectiv 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat, în acest sens, de Gheorghe Cerbeanu şi Gheorghe Bucur.
În cursul lunilor octombrie - noiembrie 2007, Gheorghe Dumitru i-ar fi dat lui Bucur mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin şi whisky), pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, să-i determine să intervină asupra membrilor Comisiei de examinare în scopul promovării examenului în funcţia de conducere vizată.
În urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
De asemenea, în noiembrie 2007, Sterian Guli, candidat pentru promovarea în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru, a obţinut de la Gabriela Ghiţă o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor ce urma să se desfăşoare în 25 noiembrie 2007.
Potrivit DNA, Gabriela Ghiţă ar fi pus la dispoziţia lui Eugen Cojocaru informaţii strict confidenţiale, conţinând o parte din subiectele pentru examenul în cauză, pentru ca acesta să le furnizeze lui Sterian Guli. În această modalitate a fost dezavantajat celălalt candidat pentru funcţia respectivă, care nu a avut "şansa" să beneficieze de un astfel de ajutor, potrivit procurorilor.
La finalizarea concursului, Sterian Guli s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La scurt timp după anunţarea rezultatului concursului, informaţii despre fraudarea acestuia au ieşit la iveală.