Fostul acţionar al echipei Dinamo Bucureşti, Vasile Turcu, a murit

Fostul acţionar al echipei Dinamo Bucureşti, omul de afaceri Vasile Turcu, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internat săptămâna trecută în urma unei.tentative de sucid, a confirmat pentru MEDIAFAX Poliţia Capitalei.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Vasile Turcu a decedat în jurul orei 2.00.
Vasile Turcu, în vârstă de 62 de ani, a ajuns pe 1 martie la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă, după o tentativă de sinucidere ce a avut loc în locuinţa sa din Bucureşti. Reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei au declarat că Vasile Turcu a lăsat un bilet de adio, însă nu se cunoaşte conţinutul acestuia.
În urma tentativei de suicid a fost deschis un dosar la Parchetul Capitalei, fiind audiate mai multe persoane apropiate acestuia.
Vasile Turcu a fost un om de afaceri care deţine grupul de firme Romconstruct, iar în 2013, conform Top 300 Capital, avea o avere de 30 de milioane de euro. În 2001, Vasile Turcu s-a implicat ca finanţator la Dinamo, mai întâi la secţia de handbal a clubului, iar din 2004 a devenit acţionar la echipa de fotbal, retrăgându-se în 2011.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
