Fostul deputat Mugur Surupăceanu a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

| 01 oct, 2013

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Gorj la şapte ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupţie. Decizia nu este definitivă.

Surupăceanu a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi 6 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, conform publicaţiei locale gorj-domino.com. Fostului deputat i se interzic, totodată, o serie de drepturi civile, inclusiv de a alege şi a fi ales, pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei, sentinţa nefiind definitivă.

Surupăceanu a fost acuzat că în anul 2007, prin intermediari, ar fi impus cumpărarea de către fostul Complex energetic Turceni a unui utilaj multifuncţional, de tip tractor forestier, importat din Ucraina, la preţul de 50.000 de dolari şi vândut cu peste 832.000 de lei, procedurile de achiziţie fiind ilegale, conform rechizitoriului întocmit de DNA.

Tribunalul Gorj a decis, de asemenea, ca fostul director general de la fostul complex energetic Turceni Dumitru Cristea să fie condamnat la şase ani de închisoare cu executare, fiindu-i interzise o serie de drepturi civile pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei.

Totodată, Sorin Buşan Cocora, care, potrivit DNA, a fost impus de Surupăceanu ca administrator la o firmă din Mediaş ce a importat utilajul respectiv şi l-a vândut apoi către CE Turceni, a fost condamnat de Tribunalul Gorj tot la şase ani de închisoare cu executare.

Alţi doi foşti directori de la fostul complex energetic de la Direcţia Investiţii au fost condamnaţi şi ei la câte patru ani de închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de încercare de şase ani. De asemenea, şi acestora le-au fost interzise o serie de drepturi pentru o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale.

Instanţa a mai dispus ca toţi inculpaţii să plătească suma de 836.570 lei către actualul Complex Energetic Oltenia, care înglobează şi fostul complex energetic Turceni.

Deciziile Tribunalului Gorj nu sunt definitive, putând fi atacate la Curtea de Apel Craiova.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ