Fostul ministru Codruţ Sereş va fi eliberat. Decizia este definitivă
Fostul ministru Codruţ Sereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Hidroelectrica" şi la patru ani şi opt în cel al privatizărilor strategice, va fi eliberat, a decis, luni, definitiv, Tribunalul Ilfov.
Prima instanţă a decis admiterea cererii de eliberare condiţionată a lui Codruţ Sereş, iar procurorii au atacat decizia, contestaţia fiind respinsă de Tribunalul Ilfov.
Fostul ministru urmează să fie pus în libertate.
În februarie 2016, fostul ministru Codruţ Sereş a fost condamnat definitiv în dosarul "Hidroelectrica" la patru ani de închisoare cu executare, de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Judecarea în apel a dosarului "Hidroelectrica" a început în 27 octombrie 2014, iar dezbaterile s-au încheiat după 14 termene de judecată, care au durat mai bine de un an. Sentinţa în fond a fost pronunţată în 31 martie 2014, fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş fiind atunci condamnat de un complet de trei judecători de la instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea dreptului de a exercita funcţii publice, pentru complicitate la abuz în serviciu. Instanţa a mai decis achitarea lui Codruţ Şereş pentru constituire de grup infracţional organizat.
Decizia din 31 martie 2014 a fost contestată în 29 august 2014 la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari. În rechizitoriul trimis instanţei, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruţ Şereş de complot şi subminarea economiei naţionale.
La momentul deciziei din dosarul Hidroelectrica, Codruţ Şereş executa, din 27 ianuarie 2015, pedeapsa de patru ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul privatizărilor strategice.
La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii, în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.