Fostul ministru Darius Vâlcov, adus din arest la DNA

| 30 apr, 15:19

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost adus, joi, din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Darius Vâlcov a ajuns ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în jurul orei 12.45, fiind adus de poliţişti cu o dubă, din Arestul Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 2 aprilie.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Potrivit DNA, începând cu anul 2011 și până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

Tag-uri: Darius Vâlcov, DNA
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ