Fostul ministru Dobriţoiu şi alţi şefi din Ministerul Apărării, trimişi în judecată

| 04 sep, 2013

Fostul ministru Corneliu Dobriţoiu şi alte zece persoane care au deţinut funcţii de conducere în Ministerul Apărării Naţionale (MApN), au fost trimise în judecată de procurorii DNA în legătură cu achiziţionarea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, general maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, cadru al MApN (la data faptelor), actual senator, este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi participaţie improprie la fals intelectual, toate cu consecinţe deosebit de grave. 

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată pentru fapte similare: general de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din MApN la data faptelor, general maior în rezervă Floarea Şerban, şef al Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN la data faptelor, general maior în rezervă Francisc Radici, general maior în rezervă Constantin Năstase, general locotenent în rezervă Sergiu Medar, locotenent în rezervă Gheorghe Rotaru, comandor în rezervă Gheorghe Gonciaruc, colonel în rezervă Ionel Vizitiu, plutonier adjunct în rezervă Mihaela Matei, toţi cadre militare MApN la data faptelor, şi general de brigadă în rezervă Corneliu Duţă, comandant al Garnizoanei Bucureşti la data faptelor. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 1999 - 2005, inculpatul Pigui, în calitate de şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării Naţionale, s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RA-APPS), pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari - cadre militare cu funcţii de conducere din MApN.

'Concret, inculpatul Traian Pigui a întocmit, în mod nelegal, adrese de repartiţie a unor locuinţe de serviciu şi a acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanţă cu legea, dar prin documentele astfel întocmite i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenţionat a acestor locuinţe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuinţele în regim subvenţionat inculpaţilor Şerban Floarea, Radici Francisc, Năstase Constantin, Medar Sergiu Tudor, Rotaru Gheorghe', susţine DNA.

Vânzarea în regim subvenţionat a acestor locuinţe a fost de natură să aducă Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu cumulat de peste 962.000 lei, Traian Pigui înlesnind obţinerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenţionat. 

Procurorii susţin că ceilalţi inculpaţi au închiriat şi ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale. 

'Concret, inculpaţii au depus la dosarul de cumpărare acte false şi astfel i-au determinat pe membrii comisiei de vânzare şi ai comisiei de auditare în vederea vânzării să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească documente oficiale false, pe baza cărora, prevalându-se de prevederile Legii 562/2004, şi-au cumpărat locuinţele de serviciu în regim subvenţionat, în condiţiile în care deţineau sau deţinuseră, una, două sau chiar trei alte locuinţe proprietate personală. Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei legii, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat', mai arată sursa citată.

Prejudiciul reţinut în cauză este în sumă de peste 1,2 milioane lei (compus din aproximativ 1,1 milioane lei, care reprezintă prejudiciul suferit de MApN ca urmare a vânzării la un preţ diminuat faţă de valoarea de inventar a fiecărei locuinţe, la care se adaugă suma de peste 100.000 lei, care reprezintă contravaloarea chiriei plătite de MApN unei părţi vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi).

În cauză, Ministerul Apărării Naţionale se constituie parte civilă cu suma de peste 1,2 milioane lei. 

În vederea recuperării prejudiciului s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor: Şerban Floarea, Radici Francisc, Năstase Constantin, Medar Sergiu Tudor, Rotaru Gheorghe, Matei Mihaela, Vizitiu Ionel, Gonciaruc Gheorghe.

'Având în vedere că inculpatul Corneliu Dobriţoiu a consemnat la dispoziţia organului judiciar suma reţinută ca prejudiciu în sarcina sa, respectiv 15.846,7 lei, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, care fusese instituit în cursul urmăririi penale', precizează DNA.

Faţă de învinuiţii Mircia Chelaru, general corp de armată în rezervă, şi colonel Cornel Julea, colonel în rezervă, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-o cauză penală distinctă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ