Fostul ministru Gheorghe Pogea a fost găsit în stare de incompatibilitate de ANI

| 22 iul, 17:05

Agenția Națională de Integritate a stabilit că fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Pogea s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 22 decembrie 2008 - 26 februarie 2009, întrucât a deținut simultan funcția de ministru și calitatea de administrator al SC Titan Mar SRL.

ANI s-a sesizat din oficiu în acest caz, după ce în presa centrală au fost publicate articole în care se semnalau posibila nerespectare a regimului juridic al incompatibilităților de către Gheorghe Pogea.

Potrivit unui comunicat al ANI remis vineri, Gheorghe Pogea a fost înștiințat cu privire la declanșarea procedurii de verificare, acesta având dreptul de a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului și de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, însă fostul ministru nu a făcut uz de drepturile sale legale.

În urma verificărilor a reieșit că Gheorghe Pogea este asociat unic al SC GP Management Experts SRL, unde administrator este soția sa, Nina Pogea. Activitatea acestei societăți a fost suspendată începând cu 1 noiembrie 2008, pentru o perioadă de doi ani.

De asemenea, Gheorghe Pogea a deținut calitatea de administrator al SC Titan Mar SRL, în perioada 24 august 2004 — 7 noiembrie 2005 și în perioada 14 august 2007 — 26 februarie 2009.

Fostul ministru a declarat că a realizat, în anul 2008, din exercitarea funcției de director general al SC Titan Mar SRL, venituri în sumă de 186.100 de lei.

ANI a stabilit că Gheorghe Pogea nu a respectat obligațiile referitoare la regimul juridic al incompatibilităților.

În cazul său, starea de incompatibilitate a intervenit începând cu data de 22 decembrie 2008, ca urmare a exercitării simultane a funcției de ministru al Finanțelor Publice, respectiv a funcției de administrator al SC Titan Mar SRL și s-a menținut până la data de 26 februarie 2009, când s-a retras din funcția de administrator.

Tag-uri: ANI, Gheorghe Pogea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ