Fostul ministru Mihai Tănăsescu a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol II

| 17 iun, 10:31

Fostul ministru al Finanțelor Mihai Tănăsescu s-a prezentat vineri la sediul DIICOT, unde procurorii îl vor anunța că a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol II pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.

Pe 24 mai, președintele Klaus Iohannis a semnat cererile formulate de DIICOT de începere a urmăririi penale pe numele a patru foști miniștri implicați în dosarul Rompetrol II, respectivMihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea.

DIICOT susține că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, și ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, "și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, în urma unei înțelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul inițierii și promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice", informează Agerpres.

Urmare a activității celor doi foști miniștri, la data de 24 octombrie 2003, în ședința de Guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispozițiilor HG 555/2001 și ale Legii 24/2000, "nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative".

În acest sens, procurorii menționează că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiției la data de 27 octombrie 2003, conținutul acesteia fiind însă diferit de conținutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ.

La începutul lunii mai, DIICOT a pus sechestru pe rafinăria Rompetrol, 14 persoane fiind urmărite penal, printre care se află Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu și acționar în compania Rompetrol; Alexandru Nicolcioiu, directorul de producție al KazMunayGas International (fostul Rompetrol Grup), Adrian Constantin Volintiru, fost președinte AVAS; cetățenii americani George Philip Stephenson și Colin Richard Hart.

Anchetatorii au pus sechestru și pe bunurilor mobile și imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari și 34.941.924 de euro.

În dosar a fost audiat în calitate de martor și fostul premier Adrian Năstase, care a dat explicații în legătură cu ordonanța de urgență adoptată în anul 2003 prin care datoriile istorice ale Rompetrol Rafinare Constanța, în valoare de 600 de milioane de dolari, au fost transformate în obligațiuni subscrise de către stat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ