Fostul ministru Miron Mitrea rămâne în închisoare

| 17 mar, 12:59

Tribunalul Constanța a respins, joi, ca nefondate, contestațiile formulate de fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, față de sentințele formulate de Judecătoria Medgidia. Mitrea, condamnat la doi ani închisoare pentru fapte de corupție, a ispășit jumătate din pedeapsă, el fiind încarcerat la Poarta Albă în data de 13 februarie 2015.

Unul dintre avocaţii lui Miron Mitrea a spus că fostul ministru a executat deja două treimi din pedeapsă, iar în închisoare a scris trei lucrări ştiinţifice care îi reduc detenția cu 90 de zile. În plus, prin munca prestată la o autobază din Constanţa a câştigat reducerea cu alte 50 de zile, potrivit evz.ro. Apărătorul a mai spus că, în penitenciar, deținutul ar fi avut un comportament exemplar, primind patru recompense, iar prejudiciul de 327.000 lei în dosarul pentru care a fost condamnat a fost achitat.

Procurorul DNA Constanța, Nadia Zlate, a cerut însă menținerea lui Miron Mitrea în penitenciar, considerînd "inoportune", contestațiile deținutului. Procurorul a susținut, "conform socotelilor mele", că Miron Mitrea nu a executat nici jumătate din pedeapsă, în raport cu munca prestată. Ea a invocat și ultima Ordonanță din 9 februarie, care elimină creațiile literare din pușcărie. Avocatul a contrazis-o, argumentnd că Miron Mitrea și-a scris cele trei lucrări înainte de apariția ordonanței cu pricina.

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost condamnat definitiv, in 2015, la 2 ani de inchisoare cu executare.

Miron Mitrea a fost acuzat de DNA ca, pe vremea in care era ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei in guvernul Adrian Nastase, a primit drept mita circa 300.000 de euro, sub forma de lucrari de constructie la o casa apartinand mamei sale.

Foloasele necuvenite au provenit de la Irina Jianu, sefa Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC), in schimbul numirii si mentinerii ei in functiile de inspector general adjunct, respectiv inspector general in cadrul ISC. In 16 mai 2011, Inalta Curte a decis ca dosarul sa fie trimis inapoi la DNA.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ