Fostul prefect de Galaţi Cătălin Bocăneanu, trimis în judecată pentru corupţie
Cătălin Emanoil Bocăneanu, fost prefect al judeţului Galaţi, în prezent director executiv la Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanei Galaţi, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru mai multe infracţiuni de corupţie, în legătură cu fraudarea unor concursuri, bani şi produse primite ilegal de la diverse firme şi intervenţii la Poliţie în favoarea unor prieteni.
Potrivit unui comunicat al DNA emis joi, Cătălin Bocăneanu este acuzat de trafic de influenţă (3 acte materiale), şantaj, delapidare, fals în declaraţii, instigare la fals intelectual, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la infracţiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Bogdan Valentin Topală, la data faptelor consilier prefectural, Vasile Balaban, fost inspector-şef la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Carmen Cotan, jurist, Laurenţiu Budur, administrator al unei societăţi comerciale.
DNA susţine că, la data de 1 august 2013, Cătălin Bocăneanu a exercitat ameninţări şi presiuni asupra directorului executiv de la acea vreme al Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi (martor - denunţător) pentru a-l determina să accepte angajarea în instituţie a inculpatei Carmen Cotan, o prietenă a soţiei prefectului.
Pentru a asigura câştigarea concursului de angajare de către Carmen Cotan, prefectul l-a determinat pe preşedintele comisiei de concurs să-i remită acesteia subiectele, prin intermediul lui Valentin Topală, înainte de susţinerea concursului.
În perioada decembrie 2012 - 2013, cu ocazia derulării concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector-şef al ISU Galaţi, Cătălin Bocăneanu, în calitate de membru al comisiei, s-a implicat activ în sprijinirea lui Vasile Balaban pentru ca acesta să fie declarat câştigător la concursul desfăşurat în luna august 2013.
Totodată, Cătălin Bocăneanu l-a determinat pe un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida.
Anterior, Bocăneanu, fiind deja prefect al judeţului Galaţi, primise în repetate rânduri de la Vasile Balaban produse alimentare şi băuturi, în valoare de aproximativ 1.569 lei.
În aceeaşi perioadă, Cătălin Bocăneanu a efectuat demersuri astfel încât să se asigure că firma lui Laurenţiu Budur, care avea un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, va primi contravaloarea contractului, în condiţiile în care nu Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi gestiona fondurile acestei unităţi, ci Consiliul Judeţean Galaţi.
În schimbul demersurilor făcute, Bocăneanu a pretins firmei respective montarea unor produse (cadă pentru duş, baterie duş), bunuri despre care a solicitat să nu apară pe devizul de lucrări şi a pretins şi o sumă de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma să-i primească după virarea contravalorii contractului în contul firmei executante.
În perioada 2012 - 2013, Cătălin Bocăneanu, uzând de prerogativele funcţiei de prefect, a determinat angajaţi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi să-i prelungească unei angajate a unităţii suspendarea din activitate, sens în care, în mod repetat, a primit de la aceasta sume de bani prin intermediul fiicei ei.
În cursul anului 2013, lui Bogdan Topală, Bocăneanu a intervenit în două situaţii pe lângă ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât subordonatul său să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză, pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni şi să i se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.
În luna februarie 2013, folosindu-se de calitatea sa de prefect, Cătălin Bocăneanu a intervenit pe lângă un ofiţer superior din cadrul IPJ Galaţi, pentru ca acesta, la rândul său, să determine angajaţi ai poliţiei să achieseze la apărările formulate de un petent în instanţă, sancţionat contravenţional cu amendă şi cu suspendarea permisului de conducere.
În perioada octombrie - noiembrie 2013, dând curs unui interes propriu şi folosindu-se de funcţia şi poziţia pe care o deţine, Bocăneanu i-a solicitat directorului Muzeului de Istorie din municipiul Galaţi să-i pună la dispoziţie mai multe materiale promoţionale despre oraşul Galaţi, sens în care a întocmit chiar o adresă din partea Instituţiei Prefectului judeţului Galaţi, pentru ca directorul muzeului să poată justifica lipsa materialelor solicitate. Aceste materiale erau necesare, în realitate, pentru interesul familiei sale.
Tot în această perioadă, Cătălin Bocăneanu a impus martorei denunţătoare ca, pentru interesul său propriu, să achiziţioneze din banii Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi un set de manuale de drept necesare pregătirii soţiei sale, care dorea să susţină examenul de admitere în magistratură.
În perioada de timp în care a îndeplinit funcţia de director executiv la Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanei Galaţi, respectiv 29 octombrie 2009 - 11 mai 2012, Bocăneanu a determinat o persoană să-i monteze pe calculatoarele personale de la domiciliu două licenţe de programe antivirus, în valoare de 200 lei, care fuseseră achiziţionate de Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanei Galaţi.
În aceeaşi perioadă, acesta a comandat şi a impus achitarea, din banii instituţiei, a mai multor lucrări cu caracter juridic, în special drept penal, drept procesual penal, drept civil, drept procesual civil, teste grilă pentru licenţă - drept procesual penal, teste grilă pentru examen - drept procesual civil, teste grilă pentru concursuri şi examene, un pachet curs engleză, lucrări care, la inventarul efectuat după demararea cercetărilor nu au mai fost găsite.
Procurorii susţin că aceste lucrări nu se justifica a fi cumpărate din fonduri publice, instituţia Direcţiei Judeţene de Evidenţa Persoanei Galaţi nefiind una dintre cele la care s-ar fi pretat astfel de lucrări, pentru pregătirea profesională.
În perioada 11 mai 2012 - 14 noiembrie 2013, după numirea sa în funcţia de prefect, Bocăneanu a folosit în mod excesiv şi abuziv 4 cartele SIM, împreună cu trei aparate telefonice şi un modem de internet (despre care cunoştea că aparţin Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanei Galaţi) chiar şi după plecarea sa.
Mai mult, a pus şi la dispoziţia altor persoane, între care inculpatul Bogdan Topală, astfel de servicii.
Cătălin Bocăneanu mai este acuzat că, la data de 21 decembrie 2012, i-a solicitat unei persoane să întocmească în fals acte de casare pentru un terminal mobil, motivând că aparatul are o mică problemă la ecran, că îl va repara şi îl va folosi pentru el. Persoana respectivă nu a dat curs solicitării ilegale a inculpatului.
În rechizitoriu s-a mai reţinut că Bocăneanu, în calitate de prefect, cu ocazia completării declaraţiei de avere pe anul 2013, nu a evidenţiat vânzarea a două apartamente, unul deţinut împreună cu soţia sa şi celălalt deţinut în cote părţi de soţia sa, împreună cu mama acesteia, după dezbaterea succesiunii.
De asemenea, acesta a împrumutat o persoană fizică cu suma totală de 50.000 euro, fără a reieşi concret provenienţa acestei sume.
Cătălin Bocăneanu a fost arestat preventiv în perioada 15 noiembrie - 6 decembrie 2013, ulterior fiind eliberat, având interdicţia de a părăsi localitatea.
Faţă de învinuitul Tudorel Chirnoagă procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 lei.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Galaţi.