Fostul premier Emil Boc: Mă îngrijorează Guvernul Tudose, tratează brutal politica de susţinere a mediului de afaceri
Fostul premier Emil Boc s-a declarat îngrijorat de atitudinea Guvernului Tudose, de a ”trata brutal, fără pregătire şi predictibilitate”, politica de susţinere a mediului de afaceri şi a investiţiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a observat o politică schimbată radical faţă de Guvernul anterior, în ceea ce priveşte politica de impozitare pentru firme, taxa de solidaritate, lucruri despre care nu s-a vorbit până acum.
”Mă îngrijorează atitudinea Guvernului Tudose faţă de investitori, locuri de muncă şi taxe. Privesc cu mare îngrijorare această abordare a Guvernului de a trata brutal, fără pregătire şi predictibilitate, politica de susţinere a mediului de afaceri şi a investiţiilor. Înainte de a investi ceva, trebuie să produci. Şi aici am o îngrijorare a faptului că se intervine brutal, fără o pregătire prealabilă în ceea ce priveşte susţinerea investiţiilor şi mediului de afaceri pentru a putea susţine creşterea economică a ţării. Am văzut o politică brutală, schimbată radical faţă de Guvernul anterior, politica de impozitare pentru firme, taxa de solidaritate, lucruri despre care nu s-a vorbit până în acest moment”, a spus Boc.
Acesta a subliniat că, în perioada cât a fost şef al Guvernului, cei de la Ministerul Finanţelor au încercat să îi pună pe masă taxe suplimentare pentru mediul de afaceri sau creşterea poverii fiscale pentru firme şi taxa de solidaritate, dar a refuzat.
”Cei de la Finanţe încearcă să promoveze astfel de măsuri şi să îşi găsească guvernanţii care să mai pună o piedică dezvoltării mediului de afaceri. În cazul nostru nu a fost posibil, pentru că am pus în faţă producerea de prosperitate, investiţii şi locuri de muncă, deoarece am considerat că fără acestea nu poţi să ajungi la creştere economică, să compatibilizezi nivelul de competitivitate cu cel din UE”, a afirmat Emil Boc.