Fostul trezorier PNL, audiat la DNA

| 28 iul, 10:07

Fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, a ajuns la DNA marţi dimineaţă, şi este audiat de procurorii anticorupţie. Vlad Moisescu a fost pus sub învinuire în dosarul în care este urmărit penal şi Andrei Chiliman. Totuşi, nu este exclus ca fostul trezorier PNL să fie audiat într-o altă cauză penală.

Procurorii DNA efectuează în această dimineaţă percheziţii informatice asupra calculatoarelor pe care le-au ridicat în urma percheziţiilor de la Primăria sector 1 şi nu numai.

Vlad Moisescu a fost adus la DNA pentru a asista la aceste percheziţii care se desfăşoară în prezenţa suspecţilor, respectiv a posesorilor calculatoarelor, scrie stiripesurse.ro.

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.

DNA arată că diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Gruparea ar fi obținut astfel peste 8 milioane de euro de la SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică. De asemenea, grupul a obținut de la SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.

 

 

 

 

Tag-uri: DNA, PNL, Vlad Moisescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ