Franţa: După violenţele din weekend, premierul începe discuţii cu liderii politici şi reprezentanţi ai „vestelor galbene“

| 03 dec, 10:04

În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron i-a cerut duminică premierului Édouard Philippe să iniţieze discuţii cu liderii protestatarilor din mişcarea denumită "Vestele galbene". Printre primii lideri care urmează să fie primiţi luni este primul secretar al Partidului Socialist, Olivier Faure, după care vor urma Laurent Wauquiez, presedintele republicanilor, Marine Le Pen (Coaliţia Naţională) , David Cormand, Stanislas Guerini.

O întâlnire de criză a avut loc la prânz la Elysée, unde preşedintele l-a rugat pe Christophe Castaner să acţioneze astfel încât ”niciun act de vandalism să nu rămână nepedepsit". El i-a cerut, de asemenea, Primului Ministru Edouard Philippe să îi primească pe "liderii partidelor reprezentaţi în Parlament şi pe reprezentanţii protestatarilor", la discuţii.   Francezii protestează de trei săptămâni, din cauza scumpirii carburanţilor şi scăderii nivelului de trai, iar în ultimele zile au solicitat şi demisia preşedintelui Emmanuel Macron.   Numai la Paris, aproape 400 de persoane au fost reţinute de poliţie, iar peste 100 au fost rănite.

Manifestanţii au incendiat magazine, sedii de bănci şi maşini. Demonstraţii au avut loc şi în alte mari oraşe franceze, cele mai violente fiind la Marsilia şi Toulouse, unde aproape 50 de poliţişti au fost răniţi.   Francezii se declară şocaţi de actele de violenţă: "Este dramatic ce s-a întâmplat aici la Paris, dar din păcate, acesta a ajuns să fie singurul mod în care se mai poate dialoga cu Guvernul.Autorităţile trebuie să ţină cont de aceste lucruri, pentru că vina le aparţine.Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat“, a declarat un protestatar."   "Este trist că oamenii aflaţi în pragul sărăciei au ajuns să facă aşa ceva, pentru a putea fi ascultaţi. Este un lucru trist pentru o societate democratică“, susţine un locuitor al Parisului."   „Voi respecta întotdeauna pe cei care nu vor fi de acord şi voi asculta mereu opoziţia, dar niciodată nu voi accepta violenţele", a spus preşedintele Emmanuel Macron, care se confruntă cu cea mai gravă criză a mandatului său prezidenţial.  

"Nicio cauză nu poate fi justificată prin atacarea poliţiştilor, distrugerea magazinelor, incendierea clădirilor publice şi private, ameninţarea trecătorilor şi a jurnaliştilor sau vandalizarea Arcului de Triumf. Cei vinovaţi de aceste violenţe nu vor schimbare, nu vor îmbunătăţirea vieţii. Nu vor decât să provoace haos, nu fac decât să trădeze cauzele pe care spun că le apără, nu fac decât să manipuleze. Vor fi identificaţi şi aduşi în faţa justiţiei", a subliniat Macron.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ