Fratele prinţului Charles vine într-o vizită oficială în România

| 24 iun, 2013

Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, a declarat, într-un interviu că fratele cel mai mic al prințului Charles, prințul Edward, împreună cu soția sa, Sophie, vor veni, săptămâna viitoare, într-o vizită oficială în România.

"Săptămâna viitoare, fratele lui (al prințului Charles - n.r.) cel mai mic, prințul Edward, vine împreună cu soția sa, Sophie. Nu este o vizită privată, de data aceasta este puțin diferit. Este o vizită oficială - vor veni în scopuri oficiale", a spus Harris.

El a precizat că este vorba despre prima vizită oficială a unui membru al familiei regale de la aderarea României la Uniunea Europeană și a arătat că vizita prințului Edward și a soției sale este legată de o serie de aspecte din relațiile bilaterale: culturale, sociale, comerciale și economice.

"Din punct de vedere cultural, aniversăm anul acesta 75 de ani de la înființarea British Council, care a apărut în România în 1938. Am pregătit o serie de evenimente în jurul acestei aniversări, punctul culminant fiind petrecerea Reginei, de marți, cu scopul de a marca această contribuție incredibilă pe care British Council a avut-o în dezvoltarea relațiilor culturale româno-britanice", a spus Harris.

El a adăugat că, în al doilea rând, se încearcă să se dezvolte în România instituția premiului Ducelui de Edinburgh, care este un premiu pentru tineri.

"Este un premiu care îi încurajează pe tineri să fie cetățeni independenți și responsabili, să își găsească o îndeletnicire nouă, să meargă într-o expediție, să facă muncă în folosul comunității. Este o modalitate foarte bună de a-i pregăti pe oameni pentru studiile universitare, dar și pentru viața pe cont propriu. Prințul Edward patronează acest premiu, care a fost inițiat de tatăl lui, ducele de Edinburgh. Există planuri ambițioase de a dezvolta această instituție și în România și de a o pune la dispoziția elevilor și studenților români. Așadar, prințul Edward se va implica în acest proiect", a spus Harris.

El a menționat că, în al treilea rând, vizita are și o componentă pe partea de afaceri.

"Am spus că suntem interesați să vedem mai multe investiții britanice în România. Vom lansa săptămâna viitoare un portal de afaceri, care va fi o interfață între noi, ambasada britanică, și Camera de Comerț, menită să ne permită să îi ajutăm pe britanicii care caută oportunități de afaceri în România să găsească sau să vadă aceste oportunități de pe piața românească. În același timp, vom aduce unii dintre cei mai mari actori din mediul britanic de afaceri prezenți în România pentru a-și expune poveștile de succes. Vor vorbi, de asemenea, și despre cum au investit ei în România și în societatea românească - vom auzi, deci, și proiecte din campanii de responsabilitate socială (CSR) ale Fundației Vodafone sau ale GlaxoSmithKlein și ale altor companii britanice", a mai spus Harris.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ