Funeriu, repetent la Evaluarea Națională

| 01 iul, 2013

Tentativa unor oameni politici de a genera scandaluri legate de Evaluarea Națională nu este susținută nici măcar de statistici.

Rezultatele de anul acesta la Evaluarea Națională reprezintă, într-adevăr, un salt pozitiv pentru învățământul românesc față de anul 2012, dar promovabilitatea din 2013 nu diferă cu mult față de cea din 2010 sau 2011. În ciuda mesajelor disperate pe care le transmite fostul ministrul al Educației, Daniel Funeriu, despre „măsluirea subiectelor”, examenul de Capacitate din 2013 este reprezintă un succes din punct de vedere al organizării – totul a decurs normal, nu au existat incidente, iar elevii și-au dat interesul.

Ideea că Evaluarea Națională din acest an ar fi fost un dezastru nu este nici pe departe una care respectă realitatea. Acest fapt este demonstrat și de modul în care subiectul a fost abordat de mediul online. Cele mai multe dintre articolele publicate de presa din România prezintă în mod informativ subiectele care au fost selectate, rezultatele probelor, modul de evaluare și calendarul decis de Ministerul Educației, iar criticile sunt sporadice și vin din partea unor actori politici apropiați de PDL sau de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

Trebuie subliniat că o comparație între rezultatele de anul acesta și cele din anii trecuți nu arată o diferență atât de mare și în niciun caz una care nu ar putea fi considerată constructivă. Dimpotrivă, față de 2012, când a fost înregistrată o promovabilitate de 66%, creșterea ratei de promovare în 2013 este de doar 10%, ajungându-se totuși sub nivelul înregistrat în 2010 (86%) și 2011 (82%).

Așadar, tentativa unor oameni politici de a genera scandaluri legate de Evaluarea Națională nu este susținută nici măcar de statistici. Este evident că avem în față o încercare de politizare a subiectului din partea unor reprezentanți ai fostei guvernări PDL, care caută nod în papură și doresc să provoace crize artificiale.

Daniel Funeriu s-a grăbit să critice eforturile actualului ministru al Educației, Remus Pricopie, acuzând o încercare de a se obține rezultate mai bune decât ar fi cele reale. Dar Funeriu a făcut acest lucru ignorând în totalitate faptul că promovabilitatea din acest an este mai mică decât cea din timpul propriului mandat.

Absurdul acuzelor lui Daniel Funeriu este scos în evidență de mulți dintre reprezentanții actorilor din sistemul de învățământ. De exemplu, liderul Federației Sindicale Spiru Haret, Marius Nistor, a atras atenția asupra faptului că o serie de declarații despre o posibilă „fraudare instituțională”, venite din partea unui fost ministru, este o poziție inacceptabilă și iresponsabilă. Nistor a adăugat că subiectele au fost în realitate de un nivel mediu +, iar toate criticile și suspiciunile lovesc în mod nedrept și în elevii și profesorii care și-au făcut treaba și au avut rezultate bune.

Unul dintre cele mai puternice argumente care contestă faptul că subiectele ar fi fost selectate în mod intenționat pentru a avea un grad de dificultate mai redus este faptul că acestea au fost realizate de experții din cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare, existând zece variante per materie, din care a fost extrasă una pentru fiecare examen. Așadar o influență asupra acestui mecanism nu ar fi fost posibilă.

Totuși, într-un final, strategia de comunicare a fostului ministru PDL s-a schimbat, marcând probabil momentul în care și el a realizat că ceea ce spune este ilogic. Daniel Funeriu a subliniat de asemenea că există posibilitatea ca măsurile luate de actuala conducere a ministerului Educației Naționale să fi dat roade, iar elevii ar trebui felicitați pentru rezultatele lor.

În același timp, există și abordări mai puțin agresive, care demonstrează că Evaluarea Națională de anul acesta a decurs normal și că subiectele au avut un nivel mediu pentru niște copii de clasa a VIII-a.

De exemplu, Felicia Man, inspectorul școlar general din Olt, a declarat că subiectele au fost echilibrate, nu doar pentru vârfuri, ca în alţi ani, iar interesul elevilor pentru învăţătură a crescut în ultimul an datorită implicării mai bune din partea profesorilor și părinților.

Și în privința examenului la matematică multe dintre opinii sunt nuanțate. Elevii s-au plâns mai ales de dificultatea ridicată a ultimului punct de la subiectul doi și a subiectului trei din varianta de examen. În plus, faptul că a fost un examen monitorizat cu ajutorul camerelor video înseamnă că elevii nu au avut posibilitatea să copieze, fiind prevenită în acest fel fraudarea.

Până la urmă, elevii care au luat note mari merită felicitări din partea tuturor actorilor din învățământ, pentru că au tratat acest examen cu seriozitate și s-au pregătit din timp. Una dintre cele mai mari greșeli care s-ar putea face ar fi discreditarea performanțelor școlare ale copiilor – astfel ar fi distrusă toată încrederea pe care aceștia o au în forțele proprii și ar descuraja eforturile pentru anii ce urmează.

Trebuie de asemenea apreciată implicarea profesorilor și părinților în activitatea școlară a elevilor. Anul acesta, probabil și din cauza rezultatelor problematice la simulările naționale, cadrele didactice și părinții au decis să gestioneze direct pregătirea și motivarea elevilor pentru examen – fapt care, de altfel, s-a văzut în rezultatele obținute.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ