INFORMAȚII SURPRINZĂTOARE! Voință, liber arbitru și conștiință

Acest lucru se produce datorită unei realități: conştiinţa are o capacitate foarte mică de prelucrare a informaţiilor. Din cei 1.000.000 de biţi care ajung în fiecare secundă la nivelul creierului, numai 14 biţi/sec reuşesc să ajungă la nivelul conştiinţei. Conştiinţa are o capacitate informaţională foarte mică.  De aceea, majoritatea informaţiilor sunt prelucrate automat şi inconştient.

Semnalele primite de la traductorii interni situaţi în diferite organe interne sunt trimise automat şi inconştient până la centrii de reglare din formaţiunile inferioare ale creierului, unde sunt prelucrate în mod automat şi inconştient, după nişte programe genetice înscrise în structura creierului şi trimise tot automat şi inconştient spre organele de execuţie capabile să îndeplinească deciziile corespunzătoare.

Semnalele primite de la organele de simţ sunt trimise şi ele în mod automat şi inconştient până la nivelul scoarţei cerebrale. Ajunse aici, ele dau de nişte circuite logice capabile să recunoască starea surselor care le-au emis. Prin integrarea semnalelor optice, olfactive şi gustative emise de un măr, circuitele nervoase vor recunoaşte mărul respectiv. În semnalele optice, olfactive şi gustative emise de o pară, ele vor recunoaşte para respectivă şi astfel starea mediului înconjurător.

În continuare, semnalele care ies din modelele interne ale diferitelor obiecte şi fenomene, care pot reprezenta un măr sau o pară, se vor putea întâlni în mod automat şi inconştient cu semnalele emise de modelul intern al propriei noastre identităţi, privind instinctele, nevoile dorinţele şi plăcerile noastre. Aceste semnale vor putea reprezenta, spre exemplu, senzaţia de frică, de foame, de sete, de frig, de confort sau de disconfort, care vor putea deveni conştiente.

Dacă semnalele privind existenţa unor alimente apetisante se vor întâlni într-un circuit logic conjunctiv cu semnalele de foame emise de hipotalamus şi cu semnalele de plăcere emise de  amigdală, atunci ele vor putea activa absolut automat şi inconştient un  circuit neuronal care va conduce semnalele nervoase spre lobul frontal unde se vor întâlni cu alte semnale privind oportunităţile sau restricţiile etice, deontice şi morale care ar trebui respectate şi unde se va putea declanşa comportamentul alimentar.

În cazul în care semnalele primite nu  pot fi recunoscute în mod automat şi inconştient sau deciziile care rezultă nu pot fi îndeplinite în mod automat şi inconştient, atunci va apare un blocaj în procesul de prelucrare al informaţiilor, care ar putea reprezenta un pericol pentru existenţa organismului şi se va declanşa intrarea în funcţiune a  conştiinţei, care va trebui să rezolve într-un fel sau altul problema.

În cazul în care semnalele primite nu mai pot fi prelucrate în mod automat şi inconştient, adică nu-şi mai pot găsi singure drumul spre o anumită cale de ieşire, adică spre o anumită decizie, apare un blocare a căilor nervoase. Semnalele care nu mai pot înainta automat prin reţeaua logică a sistemului nervos, declanşează o alarmă, care va determina intrarea în funcţiune a unei zone mai mari din sistemul nervos. În acest fel, blocajul caută să mobilizeze o zonă mult mai mare de lucru, în speranţa că în  având la dipoziţie o zonă mai mare,  vor găsi mai uşor o cale de ieşire. Această împrăştiere a semnalelor care nu au putut fi prelucrate în mod automat şi inconştient poate fi sugerată de explozia electroencefalografică care apare, după cum arată  J. Ingram (2005),  în momentul solicitării creierului cu semnale ceva mai complicate.

Prin intrarea în funcţiune a unor zone mai mari din sistemul nervos, prelucrarea semnalelor respective devine conştientă, deoarece o activitate care nu se mai poate desfăşura automat, care  implică zone mai mari din sistemul nervos, care caută să rezolve o problemă, să deblocheza anumite reţele nervoase, să recunoască obiecte mai puţin obişnuite, să caute anumite informaţii în memoria de scurtă sau de lungă durată, sau să aleagă nişte decizii mai puţin obişnuite, solicită intrarea în acţiune a  conştiinţei.

Solicitarea unor zone mai mari din creier face posibilă intrarea în acţiune a gândirii care va  căuta prin utilizarea unui spaţiu mai mare de lucru şi a unui timp mai îndelungat de prelucrarea a informaţiilor, să rezolve problema.

În acest sens, gândirea poate să facă apel la alte informaţii şi alte reguli.  Ea va apela în primul rând la memoria lucru, iar dacă nu găseşte o cale  de ieşire nici cu ajutorul semnalelelor găsite în memoria de lucru, atunci ea poate face apel la  memoria de lungă durată, deoarece gândirea este, după cum arată W. H. Calvin (1996), un amestec de senzaţii şi de amintiri. Dacă nici cu ajutorul semnalelor evocate din memorie nu reuşeşte să găsească nici o cale de ieşire, atunci gîndirea poate face apel la informaţiile suplimentare din mediul extern. Dacă nici astfel nu poate rezolva problema, atunci ea poate solicita reanalizarea relaţiilor posibile dintre semnalele respective. Dacă nici aşa nu poate rezolva problema, atunci ea va reanaliza scopurile şi dorinţele organismului în funcţie de situaţia creată. În sfârşit, dacă nici astfel nu poate găsi o cale de ieşire, atunci sub presiunea fluxului de informaţii care solicită căile de comunicaţii ale creierului, gândirea va trimite semnalel respective din nou în inconştient, unde ea va reprezenta după cum susţin psihanaliştii, o frustrare care va influenţa fără să ştim psihicul nostru.

Dar deşi prelucrarea conştientă are un spaţiu mult mai mare de lucru, ea are o capacitate informaţională mult mai mică, o viteză de lucru mult mai redusă şi oboseşte foarte uşor, ceea ce constiruie un foarte mare impediment în prelucrarea conştientă a informaţiilor. De aceea, creierul va căuta să prelucreze în mod automat şi inconştient informaţiile primite, chiar şi atunci când fenomenle au evoluat şi ar necesita o modificare prelucrare a informaţiilor. Astfel creierul dă dovadă de un mare conservatorism şi de multe ori sunt necesare modificări foarte mari pentru a forţa creierul să-şi schimbe modalităţile de prelucarea a informaţiilor.

Puterea inconştientului

Deşi cea mai mare parte a informaţiilor sunt prelucrate automat şi inconştient şi deci deciziile noastre ar putea fi luate inconştient, noi ne amăgim cu iluzia că putem să facem ce vrem noi, adică ce vrea conştiinţa noastră.

În realitate, însă, lucrurile sunt mult mai complicate decât s-ar părea la prima vedere. Iar faptul că inconştientul ne conduce nu ar trebui să ne pară chiar atât de nefavorabil. Pentru că inconştientul nu este numai sediul sinelui, el nu  reprezintă numai sediu  pulsiunilor, al motivaţiilor şi al refulărilor care zac, după cum susţin psihanaliştii, în străfundurile creierului nostru, ci şi sediul prelucrărilor automate a numeroaselor informaţii necesare reglării comportamentului, după cum susţin cognitiviştii (Malim, 1999). Iar de această prelucrare automată şi inconştientă depind, de fapt, funcţiile noastre vitale şi comportamentul nostru de fiecare zi, care se defăşoară aproape automat şi inconştient, fără să necesite un efort foarte mare din partea conştiinţei.

Activitatea spontană a creierului care face să răbufnească mereu o mulţime de gânduri spontane, care nu ne lasă să ne odihnim şi pe care nu le putem controla cu ajutorul conştiinţei, arată că conştiinţa nu poate controla inconştientul. Activitatea spontană a creierului aduce în discuţie  nu numai liberul arbitru, ci şi instanţa care gândeşte în mintea noastră. Noi gândim cu conştiinţa noastră sau suntem gândiţi automat de inconştient.

Experienţele făcute de Benjamin Libet (1999) au arătat că deciziile noastre sunt luate cu 200 ms înainte ca noi să fim conştienţi de ele, ceea ce înseamnă că ele sunt luate de inconştient.

În acest caz se pune însă problema cine a comandat deciziile. Unde este situată voinţa noastră în conştient sau în inconştient. În ce mai constă liberul nostru arbitru şi în cele din urmă, de ce este necesară această iluzie a voinţei noastre şi cine poartă răspunderea deciziilor luate.

Desigur că lobul frontal, în care s-ar afla Eul personalităţii noastre, mai mare la dispoziţie cîteva sute de ms pentru a fi de acord, sau nu, cu decizia luată de inconştient şi de cele mai multe ori conştiinţa reuşeşte să selecţioneze deciziile cele mai bune şi să blocheze deciziile care nu corespund normelor morale sau sociale care ar trebui respectate.  Dar după cum arată psihanaliştii nici deciziile refulate nu se lasă complet înfrânte. Ele vor rămâne în inconşteient de unde vor forţa mereu conştiinţa să iasă la lumină

Oricum deciziile dintre care conştiinţa poate alege sunt luate inconştient după alte criterii şi alte valori decât cele cu care lucrează conştiinţa. Inconştinetul lucrează cu valorile de utilitate şi de plăcere, în timp ce conştientul lucrează cu valori etice, estetice, morale şi deontice, de obligatoriu, de indiferent şi interzis.

Deşi lucrurile nu sunt chiar atît de tranşate şi valorile pot să circule cu oarecare dificultate între conştient şi inconştient, totuşi în creier apare o luptă continuă între valorile de utilitate şi valorile hedonice, care corespund de obicei nevoilor organismului şi valorile etice şi deontice care corespund normelor sociale.

Influenţa imperfecţiunilor creierului asupra personalităţii umane

Evident că aceste imperfecţiuni nu pot să nu aibă anumite repercursiuni asupra personalităţii noastre. Datorită acestor imperfecţiuni noi suntem vicioşi, iritabili, imprevizibili, vanitoşi, emotivi, imorali, încăpăţânaţi, habotnici şi vulnerabili.

Datorită acestor imperfecţiuni există foarte multe tipuri de personalitate. Nu există o personalitate perfectă,  la fiecare dintre noi predomină una sau alte dintre aceste imperfecţiuni.

Datorită acestor imperfecţiuni ne îmbolnăvim mai uşor. Datorită faptului că nu avem o barieră informaţională foarte bună şi uşor de controlat, creierul a ajuns să fie cel mai solicitat organ al omului contemporan şi acest lucru poate duce nu numai la apariţia stresului informaţional, ci şi la foarte multe boli psihice şi psihosomatice.

Farmecul imperfecţiunilor

Dar aceste imperfecţiuni au nu numai defectele, ci şi farmecul lor. Un creier fără imperfecţiuni, care ar putea prevedea totul, care nu ar avea incertitudini, care ar fi absolut previzibil, care nu ar greşi, care nu ar oscila între iubire şi raţiune, care nu ar fi dominat de pasiuni ciudate, care nu s-ar ghida după nişte credinţe himerice, care nu ar suferi şi nu s-ar bucura de frumuseţea naturii şi chiar a unor ecuaţii matematice, care nu ar plânge, care nu ar spera atunci când nu mai există nici o speranţă, ar fi un fel de robot. Iar o lume formată din roboţi ar fi probabil cea mai imperfectă dintre lumi.

Dacă nu ar exista aceste imperfecţiuni, nu s-ar fi scris atâtea romane, nu am fi avut de ce să ne mirăm, de ce să ne bucurăm şi de ce să ne întristăm. Mulţi ne-au păcălit. Mulţi ne-au dezamăgit. Dar mulţi ne-au bucurat şi  ne-au uimit cu imperfecţiunile lor. Pentru că imperfeţiunile bine temperate dau farmecul personalităţii umane şi al lumii în care trăim.

Sursă: stiintasitehnica.com