Gabriel Baltă - eliberat din postul de prefect la Buzău, noul prefect este Maria Buleandră

| 29 ian, 2014

Gabriel Baltă a fost eliberat din postul de prefect al judeţului Buzău, în locul acestuia fiind numită Maria Buleandră, care a condus până în prezent Biroul de control al legalităţii din prefectură, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Schimbarea a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Marţi seara, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va numi, în şedinţa de miercuri, un alt prefect în judeţul Buzău.

"Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne (post ocupat în prezent, ca interimar, de Gabriel Oprea - n.r.), mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului", a spus Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.

Astfel, ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, afirmase că "nu sunt foarte multe şanse" ca Gabriel Baltă să mai fie păstrat în postul de prefect al judeţului Buzău după ce problemele meteorologice vor fi depăşite.

El a anunţat că premierul Victor Ponta a fost de acord ca săptămâna viitoare, după ce sunt rezolvate problemele meteorologice, să fie luate măsuri în cazul autorităţilor din judeţul Buzău şi s-a arătat din nou nemulţumit de modul în care acestea au acţionat la deszăpezire.

"Eu apreciez ce s-a făcut la Buzău pe cuprinsul întregului judeţ, dar faptul că astăzi încă mai erau cinci comune blocate şi, cel mai rău, nu se ştia exact situaţia din fiecare comună, care se putea afla foarte simplu, discutând amănunţit cu fiecare primar (...) Eu apăr şi protejez un coleg până la o limită, până la limita peste care, dacă se trece, se pun în pericol toate acţiunile şi integritatea populaţiei. Acesta este motivul pentru care l-am informat pe primul-ministru după ce m-am întors de la Buzău şi a decis primul-ministru ca analiza şi măsurile, care nu vor întârzia să fie luate, pentru Buzău să fie luate săptămâna viitoare, după ce încheiem aceste operaţiuni", a spus Dragnea.

El a precizat că la Buzău a fost trimis secretarul de stat din Ministerul Administraţiei Iulian Matache, care va sprijini coordonarea şi "va avea grijă" ca tot ceea ce a fost stabilti ca mod de acţiune să se şi întâmple.

"Prefectul a avut o activitate bună până acum, dar dacă în situaţiile astea limită, când este nevoie de o mână-forte, gândire limpede şi decizii luate rapid, nu performează, nu ştiu dacă poate în continuare să îndeplinească această funcţie. Ca să schimbi însă prefectul mâine, în plin viscol, nu e în regulă, dar, după părerea mea, nu mai sunt foarte multe şanse să rămână", a adăugat Dragnea.

Marţi, prezent la Buzău, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul în care autorităţile buzoiene au gestionat situaţia în localităţile izolate de zăpadă şi, întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului Gabriel Baltă, a spus că se gândeşte "la mai multe măsuri", dar nu crede că "este bine să le ia acum".

El a arătat că se aştepta ca autorităţile să ia decizii mai ferme în ceea ce priveşte situaţia din judeţ, însă "s-au blocat la cinci comune izolate".

Vicepremierul a adăugat că se gândeşte să ia măsuri, însă după ce va trece şi următoarea perioadă de viscol şi ninsori, prognozată de meteorologi.

Întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului de Buzău, Gabriel Baltă, care nu a ştiut, marţi, câte localităţi buzoiene sunt izolate, Dragnea a afirmat că se gândeşte la mai multe măsuri pe care însă nu le va lua acum.

Vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Apărării, Mircea Duşă, au mers, marţi, în comuna buzoiană Vadu Paşii, ei fiind însoţiţi de prefectul Gabriel Baltă.

Întrebat de jurnalişti dacă ştie câte localităţi mai sunt izolate în judeţul Buzău, prefectul a spus că mai sunt cinci comune izolate, iar întrebat care sunt acestea, el nu a putut preciza.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Marius Sîrbescu, declara, marţi dimineaţă, că 20 de drumuri judeţene sunt în continuare blocate, în timp ce pe DN 2 C Costeşti Padina, limita cu judeţul Ialomniţa, este restricţie de 3,5 tone, iar pe DN 2 B Buzău-Brăila sunt restricţii pentru maşinile cu masa mai mare de 7, 5 tone. De asemenea, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila este în continuare închis.

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut autorităţilor judeţene din Buzău să nu mai fie "atât de emotive" şi să ţină legătura permanent cu primarii, spunându-le că dacă vor acţiona în acelaşi ritm vor fi luate "măsuri serioase".

De asemenea, ministrul Mircea Duşa le-a solicitat primarilor din localităţile buzoiene izolate să fie "serioşi" şi "să privească" responsabil această situaţie, afirmând că nu e normal să spună, întrebaţi fiind, că nu au nevoie de ajutorul Armatei în condiţiile în care zăpada ajunge la streaşina caselor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ