Gabriel Oprea: UNPR a votat întotdeauna pentru JUSTIȚIA din România
Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că partidul său a sprijinit întotdeauna Justiţia şi va face acest lucru şi în continuare.
Întrebat de ziarişti dacă se va ajunge la supunerea la vot în Parlament a unei eventuale cereri a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de a încuviinţa începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea a răspuns că UNPR nu ştie, încă, ce conţine dosarul de la DNA în cazul Ponta, transmite Agerpres.
"În momentul în care vom afla - încă nu ştim ce se află în dosar, am dat şi noi nişte date generale -, întotdeauna UNPR a votat pentru Justiţia din România, asta am făcut întotdeauna. Dar, încă o dată, vorbim de Constituţie, vrem şi noi să ştim ce se întâmplă acolo. Cred că am spus foarte clar punctul de vedere", a declarat Gabriel Oprea.
El a subliniat faptul că în Constituţie există un articol care spune că un om este vinovat sau nevinovat în urma unei hotărâri definitive şi irevocabile a unei instanţe de judecată.
"Sunt două principii de bază ale UNPR care răspund la această întrebare (referitoare la Victor Ponta - n.r.). Toate partidele văd că şi-au făcut filtre, foarte bine! Fiecare partid îşi face filtrele pe care le consideră că aşa se face în orice proiect politic. Noi, UNPR, avem două mari principii: respectarea Constituţiei României, care spune la un articol că orice om este vinovat sau nevinovat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată şi este bine că este aşa (...) şi mai avem un principiu, cel al competenţei, în sensul că poţi fi competent şi la 16 ani şi la 100 de ani", a detaliat Oprea.
Vicepremierul a insistat pe stabilitatea economică şi politică a ţării, în contextul în care situaţia din jur este delicată, iar România trebuie să rămână un factor de stabilitate în zonă.
"Întotdeauna am sprijinit Guvernele din care am făcut parte, l-am sprijinit şi pe preşedintele României (...) - mai ales într-o perioadă, şi aici mă pricep puţin, pentru că am jobul acesta pe securitate naţională, în care este un climat destul de sensibil, aş putea spune complex şi complicat de securitate regională mai ales, cu ce se întâmplă în Ucraina, cu ce s-a întâmplat în Franţa. Eu cred că România nu trebuie să intre într-o criză politică şi cred că acest lucru, continuarea guvernării, aduce stabilitate economică şi politică României. Referitor la cum comentează domnul Victor Ponta, mă gândesc că a comentat şi comentează; noi nu comentăm", a afirmat vicepremierul.
Gabriel Oprea a reiterat faptul că el nu comentează deciziile Justiţiei, în care are încredere, şi că instituţiile statului s-au întărit în ultima perioadă.
"Niciodată - sunt şi eu şi ofiţer de Justiţie militară la bază - nu am comentat deciziile Justiţiei din România şi nu cred că trebuie să le comentăm. Eu am încredere în Justiţie, am încredere, dacă tot vorbim de România, ne interesează şi cred că mai ales în ultimul timp instituţiile statului s-au întărit şi este foarte bine că este aşa. Pe de altă parte, suntem parteneri în Guvern (...)", a explicat Oprea.
Vicepremierul a adăugat că politica UNPR a fost de întărire a securităţii naţionale a României. "România este un stat sigur în momentul de faţă, este un stat care generează securitate şi stabilitate în regiune şi este respectată de partenerii noştri internaţionali, suntem stat membru NATO şi membru al Uniunii Europene. Şi este foarte important acest lucru. Da, sunt pentru întărirea instituţiilor statului, între care şi DNA, care am spus că este un exemplu şi un etalon în momentul de faţă în Europa", a afirmat Gabriel Oprea.
Preşedintele UNPR a mai susţinut că luni va merge împreună cu parlamentarul Ion Răducanu la Cotroceni pentru consultări cu preşedintele.
"Vom merge la consultări la Cotroceni (...) mai ales că ne interesează tot ceea ce este securitate naţională şi chiar am salutat faptul că domnul Iohannis şi-a început primul proiect cu 2% pentru Armata Română - spuneam despre acest context de securitate - cu predictibilitate pentru zece ani, care este foarte important pentru domeniul apărării naţionale", a conchis Gabriel Oprea.